Dacă cineva osândește pe un altul pentru o greșeală pe care o face și nu își dă seama de căderea sa, ca să se pocăiască, de obicei, cade în aceeași greșeală. Adică Dumnezeu, din dragoste, îngăduie ca el să ajungă în starea celui pe care l-a osândit. Dacă spui, de pildă, că cineva este avar și nu-ți dai seama că ai osândit, Dumnezeu îți retrage Harul Său și îngăduie să cazi și tu în avariție; și atunci te pui și tu pe adunat. Până îți vei da seama de căderea ta și vei cere iertare de la Dumnezeu, vor acționa legile duhovnicești.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 283-284)