Aforismele Părintelui Paisie Aghioritul

Dumnezeu îngăduie ispitele, ca să ne scuture de praf și să se curățească astfel sufletul nostru prin necazuri și plânsete și să fim siliți să alergăm la Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

Canoanele când sunt aplicate fără discernământ devin adevărate lovituri de tun[1].

Afecțiunea și dragostea părinților sunt elemente necesare pentru echilibrul sufletesc al copiilor. Astăzi este lipsă de dragoste și de interes din partea părinților față de copii. Le dau bani și le fac rău. Le cumpără motociclete și se duc și ucid copiii. Nu aceasta este dragostea de care au nevoie copiii.

Celui care are harul lui Dumnezeu i se va mai da încă și celui care are puțin har, dar îl disprețuiește i se va lua și acesta. Harul lui Dumnezeu nu este la oamenii de astăzi, fiindcă ei au lepădat și puținul har pe care îl aveau. Și când pleacă harul năvălesc toți demonii înlăuntrul omului.

Când gospodina spune rugăciunea în timp ce face treburile casei, toate se sfințesc și bucatele ei, și cei ce le mănâncă.

În epoca noastră, din păcate, s-au înmulțit cărțile și cuvintele și s-au împuținat trăirile, fiindcă oamenii au fost influențați de duhul lumesc și vânează toate facilitățile, dar evită orice osteneală trupească. Adică cei mai mulți dintre noi se odihnesc cu mult citit și cu puțină aplicare sau chiar deloc. Îi admirăm numai pe Sfinții Atleți ai Bisericii noastre, fără să înțelgem cât de mult s-au ostenit, fiindcă nu ne-am ostenit noi înșine, ca să putem înțelege truda lor, ca să-i iubim și să luptăm să îi imităm din dragoste față de ei.

Când cineva se teme de moarte, moartea îl vânează.

Când mă îndrept pe mine însumi, se îndreaptă o parte a bisericii, ori de câte ori putem să ne înțelegem între noi. Unul este Duhul Sfânt. Dar acum oamenii fac mai multe duhuri, nu pot să înțeleg.

Semănăm cu urzicile. De departe par verzi, răcoritoare ca o pajiște, ca o grădină, dar când te apropii și le atingi, atunci vezi urâțenia lor și simți înțepătura lor.

Astăzi căutăm să ne sfințim cu puțină osteneală. Ne-am îndepărtat de tradiție. Nu mai privim la primul din arenă, ci la cei din urmă.

În judecățile voastre să vă puneți întotdeauna un semn de întrebare. Nu știm ce poate să se întâmple.

Când omul moare în pocăință și călătorește spre rai, atunci este ca și cum s-ar afla într-un autobuz și afară câinii (=vameși) aleargă și latră, fără să-l poată tulbura în călătoria lui, ba nici să-l întârzie nu pot.

Fie că ne rugăm pentru noi înșine, fie că ne rugăm pentru alții, rugăciunea noastră trebuie să fie din inimă. Problema altora să fie și problema noastră. Trebuie să facem pregătire pentru rugăciune. Să citiți un fragment din Evanghelie sau din Pateric și după aceea să vă rugați. Este nevoie de un efort pentru ca mintea să se mute în spațiul dumnezeiesc. Meditația seamănă cu acadeaua pe care ne-o dă Dumnezeu, ca să ne conducă spre lucruri mai duhovnicești. Cu meditația se încălzește sufletul.

Să trăiți într-un climat de continuă slavoslovie și mulțumire lui Dumnezeu. Mare păcat este nemulțumirea.

Știu că îngerul păzitor pe care îl avem ne ocrotește și ne călăuzește. Când ne rugăm pentru cineva, îngerul nostru poate să-l ajute fulgerător și să-l păzească pe cel pentru care ne rugăm.

Trebuie și noi să luptăm. Vedeți pe cicliștii care luptă cu toată inima lor și nu se întorc niciodată înapoi? Ultimul privește la cel dintâi. Și toată această trudă pentru a lua o cupă goală.

Creștinul se mântuiește numai prin aplicarea practică a poruncilor lui Dumnezeu, iar nu cu preocuparea teoretică de cele dumnezeiești.

Când un om sau un grup de oameni are duh luptător acest lucru ajută mult. De ce? Când un singur om progresează duhvovnicește, nu se folosește numai el însuși, ci îl ajută și pe altul care îl vede.

În viața duhovnicească nimeni nu va da ca pildă oameni lumești, ci sfinți...

Astăzi în mijlocul atâtor pericole în care trăiește omul, Dumnezeu îl păzește cum păzește mama pruncul când începe să meargă. Astăzi ne ajută mai mult Hristos, Preasfânta Fecioară, sfinții, dar noi nu înțelegem. Unde ar fi lumea, dacă nu ne-ar ajuta? 

Cu cât oamenii se îndepărtează de viața naturală, simplă, și înaintează în lux, își sporesc și neliniștea omenească. Și pe măsură ce înaintează politețea lumească, pe atât se pierde simplitatea, bucuria și zâmbetul omenesc natural.

Cel ce se obosește pentru aproapele său din dragoste curată, află odihnă în oboseala lui. În timp ce acela care se iubește pe sine și trândăvește obosește și când stă degeaba.

Mulți oameni au de toate, dar au și tristețe, fiindcă le lipsește Hristos.