Cercetează-te pe tine cum te-ai întrista pentru ceea ce auzi de la altul și așa odihnește-l pe celălalt

Cuviosul Nil, care era mare ascet și teolog, zice că atunci când te întâlnești cu cineva sau când te duci într-o casă „nu așteptați să fiți voi salutați primii”, nu aștepta să-ți spună celălalt „bună ziua”. Tu să spui cel dintâi, tu să te smerești, nu aștepta să se smerească celălalt. „Noi cei dintâi trebuie să salutăm, fie pe prieten, fie pe dușman”. Chiar dacă este dușman, chiar dacă este prieten, noi ne vom comporta în același fel.

Arhimandrit Emilianos Sionopetritul - Relațiile cu aproapele

Să spunem acum un cuvânt și despre vizitele pe care le facem pe la case  sau între noi monahii? Luați aminte la trei lucruri. Sunt foarte simple. Cuviosul Nil, care era mare ascet și teolog, zice că atunci când te întâlnești cu cineva sau când te duci într-o casă „nu așteptați să fiți voi salutați primii”, nu aștepta să-ți spună celălalt „bună ziua”. Tu să spui cel dintâi, tu să te smerești, nu aștepta să se smerească celălalt. „Noi cei dintâi trebuie să salutăm, fie pe prieten, fie pe dușman”[1]. Chiar dacă este dușman, chiar dacă este prieten, noi ne vom comporta în același fel.

Un alt ascet, avva Isaia, zice: „Dacă te duci ca musafir în casa cuiva”, dacă te duci acasă la un cunoscut sau la o cunoscută și iese afară și te lasă singur și gazda este nevoită să te lase singur, să nu-ți ridici fața și ochii și să începi să cercetezi cu curiozitate toate. Nici să nu deschizi sertarul să vezi ce are în el, nici „vreo ușiță”, nici vreo fereastră, ca să vezi dacă nu cumva se deschide altfel, „nici vreun sipet, nici vreo carte”, pentru că se poate ca în acea carte să aibă vreo scrisoare personală. Poate să aibă în sipet ceva pe care nu vrea ca tu să-l vezi. Spune celui ce iese. Și pentru ca gazda să fie și mai lipsită de bănuieli, când să plece, spune-i: „Te rog, ai ceva să-mi dai să fac până te întorci?”[2] Ca să simtă ea că nu rămâi singur, ci că o consideri prezentă.

Sfântul de care am pomenit mai înainte, Sfântul Nil ascetul, zice că, atunci când te afli cu cineva, să fii atât de serios, atât de plin de har, să te comporți atât de frumos, încât să fii cuvios, vrednic de tot respectul. Umbletul să aibă cuviință bărbătească, chiar dacă ești femeie. În împărtășirea de hrană, fii cu înfrânare. Când te întâlnești cu cineva și îți pune să mănânci, oricum îți va pune înainte din toată inima cele mai bune mâncăruri. Să nu începi să mănânci cu lăcomie, fiindcă vei crea o impresie proastă. Nu te defăima singur. Chiar dacă ți-e foame, mănâncă puțin. Mănâncă puțin din toate și e de ajuns. Fiindcă trebuie să fii învățat să mănânci puțin, ca să poți să te înfrânezi. Dacă ești învățat să mănânci mult, nu vei putea mânca puțin. La somn, cu măsură. Dacă e nevoie să te găzduiască peste noapte, să nu fii tu primul care merge la culcare și ceilalți să nu știe ce să facă prin casă. Să dormi mai puțin decât dormi acasă la tine, pentru că trebuie să ții companie oamenilor care te găzduiesc, să discuți cu ei, să le arăți dragostea ta, să le dai darurile pe care li le-ai adus și, pe lângă acestea, să-ți arăți „buna voire și acordul în toate”[3]. Adică să-i faci să simtă că a intrat în casa lor un adevărat înger.

Și un ultim lucru pe care îl menționează Avva Isaia. Cu toate că era un ascet, un pustnic, cuvintele lui erau foarte sociabile și în același timp duhovnicești și teologice. Zice, așadar, că, dacă cineva, fratele tău sau mama ta sau soția ta ți-a gătit o mâncare și nu a reușit-o, nu-i spune că ai gătit prost, nu-i spune că nu este cum te așteptai. Moarte este pentru sufletul tău. Este mare păcat să spui că mâncarea nu este bună, fiindcă femeia este și ea un om neputincios. Poate că a avut o problemă , vreo dificultate. Poate că fratele, monahul, să fi fost bolnav, obosit, poate să se fi gândit la ceva și să fi ars puțin mâncarea. Nu a pierit lumea. Așa binecuvintează Dumnezeu mănăstirea, așa binecuvintează și casele noastre, fiindcă și casa noastră este tot o mănăstire. Se rănește celălalt. De aceea zice: cercetează-te pe tine cum te-ai întrista pentru ceea ce auzi de la altul și așa odihnește-l pe celălalt. Nu știi că dacă ți-ar fi spus ție cineva același lucru, te-ai fi supărat? Pentru ce atunci tu o mâhnești pe soția ta sau pe fratele tău?

Și continuă avva Isaia: „Dacă veți cânta împreună, și unul greșește la un cuvânt, nu-i spune îndată și nu-l tulbura pe el[4], nu-i spune „taci, ai greșit”, fiindcă acest lucru îl va tulbura și când va vrea să cânte iar, va face neîncetat greșeli. Așa se creează problemele în sufletele oamenilor. Desigur, acestea sunt valabile pentru monahi, este totuși un exemplu și pentru familie.

(Extras din cartea Despre Dumnezeu. Rațiunea simțirii, Indiktos, Atena, 2004)

[1]Epistola a 2-a,312, PG 79, 353A.

[2]Cuvântul 3, 4.

[3]Epistola 4, 41, PG 79, 569C.

[4]Cuvântul 5.

Ultimele din categorie