Ceva în om nu se satisface, nu odihneşte decât în nemărginirea lui Dumnezeu

Că tot ce este material este stricăcios, are un termen, dar pofta omului nu are termen. De ce? Fiindcă omul nu este numai un animal, când ceva în om pofteşte, vecinicia pofteşte, infinitul.

Cuvinte în cărţi găsim. Dar înţelegem cuvântul acesta, ca să încolţească şi să-i simţim viaţa? Găsim energia acestui cuvânt, ca în clipa când, să zicem, ne mănâncă lăcomia, să găsim îndulcire în cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât să simţim: „Păi asta poftea, nu pântecele meu, ci altceva în mine”. Atunci când pântecele s-a umplut şi nu mai are nevoie de mâncare, dacă mai mănânci e lăcomie. M-am umplut de mâncare, dar ceva mai poftesc, şi m-arunc spre mai multă mâncare, cu dezamăgirea de a vedea că mâncarea nu-mi face decât rău, şi ajung până la greaţă. Că tot ce este material este stricăcios, are un termen, dar pofta omului nu are termen. De ce? Fiindcă omul nu este numai un animal, când ceva în om pofteşte, vecinicia pofteşte, infinitul. Ceva în om nu se satisface, nu odihneşte decât în nemărginirea lui Dumnezeu.

Dacă în mine poate încolţi acel cuvânt, şi îl găsesc ca fiind lucrul către care năzuieşte pofta mea, atunci nu mai e poftă în sens peiorativ, ci din lacom mă văd virtuos, cum am zice noi, moralmente. Dar nu-i vorba de virtute aşa cum înţelegem în morală, ci de viaţă, că Dumnezeu la viaţă primeşte pe om. Şi în asta constă faptul că Sfinţii au trăit cu bucurie în cuvântul lui Dumnezeu, s-au nevoit cu bucurie, s-au îndulcit de posturi şi de vieţi aspre. Dar nu viaţa aspră îi îndulcea, ci puterea harului!

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 21-22)

De la același autor

Ultimele din categorie