Dacă a ajuns la dumneavoastră cartea aceasta, a unui mare pustnic adormit în Domnul în '94 [Cuviosul Paisie Aghioritul, n.n.], poate aţi citit acolo despre felul în care ar trebui să ne simplificăm. Pentru că, dacă observăm, toată viaţa noastră este o complicare. Continuu ne complicăm. Nu ştim exact de ce, dar ne complicăm. Uneori avem şi motive, adică le invocăm, le găsim. Şi formăm, aşa, un corolar de scuze: "Da, trebuia să mă complic, nu am avut încotro".

De asemenea, observăm că zi de zi oamenii se adresează unul altuia, după o întâlnire mai rară, cu cuvintele "N-am timp", "N-am mai avut timp" şi anume: "N-ai mai venit pe la mine", "N-­am mai venit pentru că n-am mai avut timp". "Înainte vreme mai eram împreună". "Da, aşa este, dar acum n-am mai avut timp." Pentru că timpul este o parte din veşnicie şi pentru că noi refuzăm să mai trăim veşnicia. Sigur că e puţin timpul pe care-l trăim noi, dar este important acest aspect, să reţinem că noi de fapt trăim parte din veşnicie. Infimă, dar parte. Importantă parte însă, pentru că, de fapt, este pregătitoare pentru viaţa de dincolo.

(Preot Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, predici şi conferinţe, Editura Agaton, pp. 116-177)