Ba, încă înainte de creștinism, copilul era considerat o binecuvântare. Agar, slujnica lui Avraam, alungată în pustie, este ocrotită de îngerul Domnului pentru că purta prunc în pântece. Acest înger, nevăzut, stă de strajă lângă fiecare mamă binecuvântată ce poartă prunc în sânul său.

„Adevărat zic vouă, spune Domnul Hristos, de nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 3). Unul dintre marii scriitori ai omenirii, Dostoievski, pune în gura starețului Zosima cuvinte unice, ca făcând parte din testamentul său duhovnicesc: „Iubiți mai cu osebire pruncii, căci ei sunt fără de prihană, ca îngerii din Cer, și trăiesc pentru a ne umple sufletul de duioșie și pentru a ne curăți inimile noastre păcătoase, luminând asupra noastră ca un semn ceresc. Vai de cel ce umilește un prunc!”.

(Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viață morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 25)