„Crăciunul înseamnă moartea deznădejdilor noastre”

 

Doamne, în Tine se pot împăca şi Sara şi Agar, şi Isaac şi Ismael, şi toate neamurile, toţi oamenii din lume. În Tine, Dumnezeu şi Om, în omenescul din Tine, desăvârşit fiind, văd dumnezeierea; în dumnezeiescul din Tine văd pe omul adevărat: omul-iubire.

La hotarul dintre anii 1999 şi 2000, în sânul unui pelerinaj, m-am aflat la Bethleem, solicitat să rostesc o mărturie, vestind Praznicul Naşterii Iubirii lui Dumnezeu în lume. După cuviinciosul şi smeritul meu mesaj, luând cina într-un restaurant palestinian din Bethleem, privesc pe unul dintre pereţii localului şi văd pictată această imagine: un cort în chipul unei case. Pe pragul uşii lui, o femeie cu un copilaş de mână. De-a lungul cortului, la marginea lui, o altă femeie, tot cu un copil de mână. Cele două femei căutau una către alta. Feţele şi privirile lor exprimau fiecare taina, tâlcul, dorul ei. Am înţeles: erau Sara şi Agar. Precum se ştie, Sara, soţia lui Avraam, neavând copii, după o veche datină a îngăduit soţului ei să aibă copil cu slujnica Agar; şi aşa s-a născut Ismael. Agar, născând copil stăpânului ei, a început a o dispreţui pe Sara. Dumnezeu a dăruit lui Avraam, însă, şi prin Sara un copil – pe Isaac. Acum, învrăjbindu-se şi mamele, şi fiii, Agar a plecat cu fiul ei (Facerea 19, 9-14); şi durerea despărţirii a rămas. O priveam în imaginea zugrăvită în acel loc… Duhovniceşte mă rugam: Doamne, Tu ai zis: Avraam a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat (Ioan 8, 56). Doamne, Tatăl Ceresc Te-a trimis pe Tine, Fiul Său, Care ai luat şi chipul jertfei lui Isaac, pe care Avraam vroia să-l sacrifice; ai luat şi chipul lui Ismael: Dumnezeu fiind, Te-ai smerit, chip de rob luând (Filipeni 2, 6-7).

Doamne, în Tine se pot împăca şi Sara şi Agar, şi Isaac şi Ismael, şi toate neamurile, toţi oamenii din lume. În Tine, Dumnezeu şi om, în omenescul din Tine, desăvârşit fiind, văd dumnezeierea; în dumnezeiescul din Tine văd pe omul adevărat: omul-iubire. Nu doar un om, oricare ar fi, născut, asemenea nouă, în păcat – întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea (Psalm 50, 6) – şi deci supus trecerii, schimbării, spaimei, şi sfârşind în moarte, ne poate salva şi mântui. Numai Pruncul divin, cum Îl contemplăm în ieslea Betleemului, şi sfârşind nu în moarte, ci în Înviere şi Viaţă, poate salva şi mântui lumea. Numai prin Iisus Hristos vedem în toţi oamenii Chipul lui Dumnezeu. El este izbăvirea noastră. De aceea un convertit ca Newman putea spune: „Crăciunul înseamnă moartea deznădejdilor noastre”, moartea morţii, prin iubire divină.

(10 predici de Părintele Galeriu, la 10 ani de la mutarea sa la cer, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013, pp. 128-129)

De la același autor

Ultimele din categorie