Credința trebuie să fie o alegere liberă, altfel nu are nicio valoare

Dacă cea aflată pe patul de moarte ar fi încuviințat câtuși de puțin, dacă ar fi spus doar: „Da, cred, botezați-mă!” înainte de a-și pierde cunoștința, atunci s-ar fi putut face una ca aceasta, însă ea nici măcar o dată nu a răspuns cu „Da!” la mulțimea rugăminților surorii sale creștine.

Se întâlnesc diferite ispite. Vă voi da un exemplu: O creștină, o doamnă foarte temperamentală, evreică, s-a întors la credință, a venit la biserică mulți ani; în decursul acestor ani, a încercat să o întoarcă la credință și pe sora sa. Numai că sora nici în ruptul capului nu dorea să se boteze. Și cu toate că ea atâția ani a încercat să o convingă, să o înduplece, să îi explice, să îi dea cărți, sora mereu se împotrivea cu mânie la toate aceste propuneri, nedorind să se creștineze. Și iată că aceasta din urmă s-a îmbolnăvit grav, iar sora creștină a venit la spital să o cerceteze. Acolo a sfătuit-o: „Vezi în ce stare te afli? Poate că vei muri curând, botează-te!”. Fără niciun rezultat, însă. În cele din urmă, sora bolnavă și-a pierdut cunoștința.

Sora creștină a hotărât că acum nu o mai poate împiedica nimic ca să o creștineze. Și a început să sune, să întrebe diverși duhovnici și chiar episcopi cum ar trebui să procedeze (căci ea avea relații foarte mari). Unii spuneau: „Nu, nu se poate, cum să o creștinezi dacă nu vrea?”. Alții erau de altă părere însă: „Încearcă!”. Și, neauzind ceva care să o convingă, îndrăzneața creștină a reușit să o boteze pe sora ei aflată pe patul de moarte. Aceasta nu și-a mai revenit însă în simțire mai înainte de moarte. A murit, prin urmare, „creștină” și putea fi prohodită. Oare cel mai important lucru pentru noi este ca omul „să fie prohodit”?

Cu toată stima mea către creștina despre care am povestit, eu i-am spus că un astfel de mod de a acționa este absolut nepermis. O asemenea silire a conștiinței omului peste voia lui noi nu putem să o săvârșim. Toate cazurile asemănătoare sunt, bineînțeles, nevalide, iar eu nu m-am lăsat convins să recunosc un astfel de om ca fiind creștin. Dacă îl recunoaștem ca fiind creștin, înseamnă că noi credem într-un fel de magie ortodoxă. Înseamnă că nu înțelegem ce este Taina Ortodoxă

Este adevărat, acțiunea sa a fost dictată de dragoste; ea se îndreptățea că sora ei necredincioasă a fost botezată cu credința și dragostea ei, a celei care a crezut. Însă în acest caz, o astfel de „înlocuire” este cu neputință. Dacă cea aflată pe patul de moarte ar fi încuviințat câtuși de puțin, dacă ar fi spus doar: „Da, cred, botezați-mă!” înainte de a-și pierde cunoștința, atunci s-ar fi putut face una ca aceasta, însă ea nici măcar o dată nu a răspuns cu „Da!” la mulțimea rugăminților surorii sale creștine.

Tot astfel nu putem să împărtășim nici pe omul care nu și-a mărturisit credința.

(Protoiereul Vladimir VorobievDuhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, pp. 108-109)

De la același autor

Ultimele din categorie