Cum a fost smerit Sfântul Efrem Sirul prin intermediul unei desfrânate

Înainte de a-și începe călătoria, Sfântul Efrem s-a rugat astfel: „Doamne, când voi intra în cetate, trimite-mi un om să mă învețe, pentru ca prima mea vizită în cetate să fie pricină de folos și rugăciune”.

Sfântul Efrem Sirul a hotărât odată să-și părăsească chilia din pustie și să meargă în cetate. Voia să se închine la sfintele moaște care se aflau la Edessa, în Siria, și să se întâlnească cu niște păstori ai Bisericii.

Înainte de a-și începe călătoria s-a rugat astfel: „Doamne, când voi intra în cetate, trimite-mi un om să mă învețe, pentru ca prima mea vizită în cetate să fie pricină de folos și rugăciune”.

Însă în clipa când intra în cetate, primul om pe care l-a întâlnit pe drum a fost o desfrânată, care a început să-l privească cu nerușinare. Sfântul I-a reproșat lui Dumnezeu, Care îngăduise să întâlnească pe cineva opus față de ceea ce ceruse. Apoi s-a întors spre desfrânată și i-a spus cu glas sever:

– Nu ți-e rușine deloc să stai și să mă privești cu atâta stăruință?

Însă ea i-a răspuns imediat:

– Eu fac ceea ce mi se potrivește. Din coasta bărbatului am fost zidită și spre acesta îmi am îndreptată privirea. Dar tu, care ai fost zidit din țărână, ai face bine să ai privirea îndreptată mereu spre aceasta...

Atunci Sfântul Efrem a simțit recunoștință, fiindcă a înțeles că Dumnezeu are grijă să ne învețe chiar și prin cei mai neașteptați oameni și prin cele mai neașteptate întâmplări din cetate...

(Vasilis Argiriadis, Atâta cât poți: mic Pateric al orașelor, traducere din limba greacă de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, Galați, 2016, p. 110)

De la același autor

Ultimele din categorie