Înţelegeţi voi, oare, principiul vieţii monahiceşti, când ţelul ştiinţei monahiceşti este a „vedea pe Dumnezeu precum este”? Mulţi teologi vorbesc despre imposibilitatea noastră de a vedea pe Dumnezeu „precum este”. Dar iarăşi repet înaintea voastră cuvântul pe care Domnul l-a zis: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Citind pe teologii ale căror idei sunt pline de apofatism şi citind cuvintele: Fericiţi cei curaţi cu inima, eu gândesc să-mi curăţ inima de tot gândul neplăcut lui Dumnezeu, de toată mişcarea inimii cea potrivnică legii iubirii Tatălui. Iar când inima noastră se va afla slobodă de tot gândul rău – vedea-vom noi atunci pe Dumnezeu „precum nu este”, teologic vorbind, sau „precum este”? Pentru mine nu este nici o îndoială: „Precum este”. Altfel, reiese ceva absurd: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu precum nu este.”

(Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovniceşti, volumul I, Editura Accent Print, p. 143)