Cum și-a purtat crucea Sfântul Rafail

I-a iubit pe ai săi, i-a iubit până la sfârşit. Această iubire l-a unit cu Dumnezeu şi această iubire este ceea ce-l uneşte cu noi, fiii lui duhovniceşti. Această iubire l-a sfinţit şi în această iubire locuieşte el în Împărăţia cerească.

Sfântul Rafail ne dezvăluie calea împărătească spre mântuire. El nu a căutat cinste pentru sine. Cel mai frapant lucru este lipsa totală de preocupare faţă de sine, evidentă de la un capăt la celălalt al vieţii şi slujirii sale. El şi-a urmat Stăpânul. Indiferent de cost, indiferent de preţ, el I-a urmat lui Hristos. Oricât de grea era crucea, oricât de puţină era răsplata, el I-a urmat. Om strălucit, capabil să converseze în diferite limbi străine, educat la şcolile teologice greceşti şi ruseşti, Sfântul Rafail nu se remarcă în primul rând ca gânditor sau teolog profund, ci ca păstor bun care şi-a pus viaţa pentru oile sale. Scrierile şi predicile sale au mai ales un caracter practic, sunt fundamentate pe Sfânta Scriptură şi pe propria experienţă de viaţă. El I-a urmat lui Hristos. Lipsit de orice planuri personale, el a spus în orice timp şi loc cuvintele Profetului Isaia: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Isaia 6, 8). Sfântul Rafail este pildă de adevărat episcop ortodox iubitor al Sfintei Tradiţii. A primit credinţa de la înaintemergătorii săi şi a căutat să predea cu credincioşie această credinţă fiilor săi duhovniceşti. A fost un om al rugăciunii. A iubit şi trăit viaţa liturgică a Bisericii, iar aceasta i-a fost sprijin duhovnicesc. Nu a fost un inovator; nu a „schimbat” nimic.

În lucrarea sa pastorală nu a avut altă agendă decât cea de a fi credincios misiunii pe care o primise. Fiecare gând şi plan al său au avut în centru poporul căruia-i slujea. Cum să-i împace pe duşmani? Cum să-i aducă înapoi pe cei lepădaţi? Cum să-i crească pe copii? Cum să înceapă o lucrare misionară? Ce educaţie să ofere unui preot? Moştenirea împlinirilor sale este remarcabilă: a înălţat treizeci de biserici parohiale, a scris şi tradus paisprezece cărţi, incluzând aici „Micul” şi „Marele Molitfelnic”, a ctitorit Catedrala „Sfântul Nicolae” din Brooklyn, a scris numeroase articole în revista Cuvântul (The Word) etc. Dar aceste realizări nu dezvăluie adevărata sfinţenie a sufletului său, nici nu ne oferă adevărata dimensiune a persoanei sale. Acestea pot fi aflate mai degrabă în vieţile oamenilor pe care i-a adus la Hristos şi Biserica Sa. Miile de credincioşi care au participat la înmormântarea sa şi i-au adus ultimul omagiu, au recunoscut în Sfântul Rafail chipul Dumnezeului pe Care L-a iubit şi slujit. Nu a fost un năimit; i-a iubit pe ai săi, i-a iubit până la sfârşit. Această iubire l-a unit cu Dumnezeu şi această iubire este ceea ce-l uneşte cu noi, fiii lui duhovniceşti. Această iubire l-a sfinţit şi în această iubire locuieşte el în Împărăţia cerească.

(Basil Essey, Episcop de Wichita, Sfântul Rafail, Episcop de Brooklyn, „Păstorul cel bun al oilor pierdute în America” (8 noiembrie 1860 - 27 februarie 1915), trad. de Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 8-10)

De la același autor

Ultimele din categorie