Cum și-a purtat crucea Sfântul Rafail

I-a iubit pe ai săi, i-a iubit până la sfârșit. Această iubire l-a unit cu Dumnezeu și această iubire este ceea ce-l unește cu noi, fiii lui duhovnicești. Această iubire l-a sfințit și în această iubire locuiește el în Împărăția Cerească.

Sfântul Rafail ne dezvăluie calea împărătească spre mântuire. El nu a căutat cinste pentru sine. Cel mai frapant lucru este lipsa totală de preocupare față de sine, evidentă de la un capăt la celălalt al vieții și slujirii sale. El și-a urmat Stăpânul. Indiferent de cost, indiferent de preț, el I-a urmat lui Hristos. Oricât de grea era crucea, oricât de puțină era răsplata, el I-a urmat. Om strălucit, capabil să converseze în diferite limbi străine, educat la școlile teologice grecești și rusești, Sfântul Rafail nu se remarcă în primul rând ca gânditor sau teolog profund, ci ca păstor bun care și-a pus viața pentru oile sale. Scrierile și predicile sale au mai ales un caracter practic, sunt fundamentate pe Sfânta Scriptură și pe propria experiență de viață. El I-a urmat lui Hristos. Lipsit de orice planuri personale, el a spus în orice timp și loc cuvintele Profetului Isaia: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Isaia 6, 8). Sfântul Rafail este pildă de adevărat episcop ortodox iubitor al Sfintei Tradiții. A primit credința de la înaintemergătorii săi și a căutat să predea cu credincioșie această credință fiilor săi duhovnicești. A fost un om al rugăciunii. A iubit și trăit viața liturgică a Bisericii, iar aceasta i-a fost sprijin duhovnicesc. Nu a fost un inovator; nu a „schimbat” nimic.

În lucrarea sa pastorală nu a avut altă agendă decât cea de a fi credincios misiunii pe care o primise. Fiecare gând și plan al său au avut în centru poporul căruia-i slujea. Cum să-i împace pe dușmani? Cum să-i aducă înapoi pe cei lepădați? Cum să-i crească pe copii? Cum să înceapă o lucrare misionară? Ce educație să ofere unui preot? Moștenirea împlinirilor sale este remarcabilă: a înălțat treizeci de biserici parohiale, a scris și tradus paisprezece cărți, incluzând aici „Micul” și „Marele Molitfelnic”, a ctitorit Catedrala „Sfântul Nicolae” din Brooklyn, a scris numeroase articole în revista Cuvântul (The Word) etc. Dar aceste realizări nu dezvăluie adevărata sfințenie a sufletului său, nici nu ne oferă adevărata dimensiune a persoanei sale. Acestea pot fi aflate mai degrabă în viețile oamenilor pe care i-a adus la Hristos și Biserica Sa. Miile de credincioși care au participat la înmormântarea sa și i-au adus ultimul omagiu, au recunoscut în Sfântul Rafail chipul Dumnezeului pe Care L-a iubit și slujit. Nu a fost un năimit; i-a iubit pe ai săi, i-a iubit până la sfârșit. Această iubire l-a unit cu Dumnezeu și această iubire este ceea ce-l unește cu noi, fiii lui duhovnicești. Această iubire l-a sfințit și în această iubire locuiește el în Împărăția Cerească.

(Basil Essey, Episcop de WichitaSfântul Rafail, Episcop de Brooklyn, „Păstorul cel bun al oilor pierdute în America”, traducere de Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 8-10)

De la același autor

Ultimele din categorie