Cum putem ajunge la smerenia sfinților?

Sfinții s-au socotit a fi cei mai păcătoși, nevrednici de a viețui între oameni, și credeau cu adevărat în felul acesta despre ei înșiși.

Cea mai înaltă treaptă a smereniei o urcăm atunci când ne supunem și celor mai mici decât noi și ne socotim a fi nimic, asemenea dobitoacelor, nevrednici să ne aflăm printre oameni.

Aceasta, însă, ni se pare de-a dreptul cu neputință! Dar, de fapt, această treaptă a fost atinsă de sfinți.

Ei toți s-au socotit a fi cei mai păcătoși, nevrednici de a viețui între oameni, și credeau cu adevărat în felul acesta despre ei înșiși. Iată, în Vechiul Legământ, dreptul patriarh Avraam, care se învrednicise chiar să vorbească cu Dumnezeu, se socotește pe sine „pământ și cenușă” (Facerea 18, 27).

Sfântul Proroc și Împărat David, care a scris minunații psalmi și a fost dăruit cu darul prorociei, cel ce este și strămoșul după trup al Mântuitorului Iisus Hristos, a spus cu adâncă smerenie despre sine: „iar eu sunt vierme și nu om” (Psalmul 21, 6).

(Arhimandritul Serafim AlexievViața duhovnicească a creștinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, București, 2010, p. 200)

De la același autor

Ultimele din categorie