Copiii nu vor fi niciunde mai în siguranță decât în brațele lui Hristos
Fie ca micuţii voştri să aibă mereu înaintea ochilor chipul luminos al Mântuitorului, să se obişnuiască să meargă la El în orice necaz şi la orice amărăciune. Nu îngăduiţi să vă crească copiii neavând cunoştinţă că El le stă aproape.
În aceasta constă temelia oricărei educaţii. Duceţi-i pe copiii voştri la templul adevărului şi iubirii; închinaţi-i Domnului, daţi-i în slujba Lui de la cei mai fragezi ani, pomeniţi-i în rugăciunile voastre fierbinţi, învăţaţi-i să preţuiască jertfa Dumnezeului Celui viu, încredinţaţi-i în mâinile Lui şi inima voastră va afla linişte, şi binecuvântarea cea de Sus va pogorî asupra lor.
Duceţi-i pe micuţii voştri de la cea mai fragedă vârstă la El. Aruncaţi pe gingaşul ogor al sufletului copilului sămânţa cuvântului lui Dumnezeu. Fie ca micuţii voştri să aibă mereu înaintea ochilor chipul luminos al Mântuitorului, să se obişnuiască să meargă la El în orice necaz şi la orice amărăciune. Nu îngăduiţi să vă crească copiii neavând cunoştinţă că El le stă aproape.
Astăzi, ca şi în timpul vieţii pământeşti a Mântuitorului, se vor găsi oameni care vor încerca să pună beţe-n roate dorinţei voastre de a vă duce copiii la Hristos. În curentul de necredinţă care domină astăzi, dacă veţi face aşa ceva, veţi întâmpina nenumărate obstacole. Să nu vă tulburaţi însă, să nu le daţi importanţă, cunoscând că copiii nu vor fi niciunde mai în siguranţă decât lângă Cel ce a spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi” (Marcu 10, 14). Ferice de părinţii şi de educatorii care, ţinând minte cuvintele acestea, nu vor ezita să-şi aducă preţioasele lor comori la Mântuitorul.
(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 142)
„Tu ești darul lui Dumnezeu” – o poveste care îți va umple inima de recunoștință
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro