Pentru ce se căsătoresc oamenii? Pentru a îndeplini trei scopuri: să înmulţească neamul omenesc, să se ajute reciproc, să stârpească patimile desfrânării.

Deci doi tineri când se căsătoresc, dacă încalcă unul din cele trei scopuri, fac un mare păcat. Unul din cele trei scopuri care se încalcă foarte des este cel al înmulţirii oamenilor, al procreării. Nu lasă mersul normal al vieţii, ci îşi programează câţi copii să facă, după bunul lor plac. Lasă un copil sau doi să se nască şi restul îi aruncă la canal. Cea mai oribilă crimă este avortul, când mama îşi omoară propriul copil. Nici animalele nu fac aşa ceva, dimpotrivă nasc câţi pui le dă Dumnezeu şi îi iubesc foarte mult.

Toate păcatele se pot ierta, spun Sfinţii Părinţi, dar păcatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu preţul unor osteneli și nevoinţe, al unei pocăinţe care poate dura o viaţă întreagă.

Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei prunci avortaţi plâng înaintea lui Dumnezeu şi cer răzbunarea sângelui vărsat de mamă.

Cel mai mare bine pe care-l poţi face în viaţă, ca om căsătorit, este să dai viaţă mai departe. Oricât ai posti, oricât te-ai ruga, oricât ai da de pomană, oricâtă nevoinţă ai face în viaţă, nu este mai mare lucru ca atunci când dai viaţă unui om. Toţi Sfinţii din ceruri cu toţi îngerii şi întregul cer se bucură când se naşte un copil. Singură mama poate să facă o asemenea minune, ea este singurul laborator ce poate da naştere unei fiinţe umane. Dacă refuză a da naştere, a da viaţă, refuză ea însăşi a avea viaţă veşnică.

Majoritatea femeilor, foarte comod, justifică faptul că nu nasc copii mai mulţi datorită contextului în care trăiesc: că nu au cu ce să-i hrănească şi să-i crească. Însă aceasta este o mare cursă pe care le-o întinde satana. Trebuie să fim conştienţi că Dumnezeu niciodată nu va da voie să se nască un copil fără a avea asigurată bucăţica lui de pâine. Este un mers firesc şi natural al lucrurilor să se întâmple aşa.

Atunci când nu avem credinţă în Dumnezeu se produce nefirescul, nenaturalul. Atunci când cineva avortează, nu are credinţă în Bunul Dumnezeu, în faptul că El este deasupra şi va ocroti acel copil; lipsind credinţa în Dumnezeu se ajunge la păcatul pruncuciderii, adică al avortului.

Orice copil este un dar de la Dumnezeu, orice copil este o minune! Femeia trebuie să îl primească cum se cuvine: cu dragoste şi smerenie.

(Arhim. Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, pp. 75-76)