Ne-am luat pe umerii noștri, când am devenit creștini, această mare povară a Crucii: de a trece printr-o lume păgână, o lume în care suntem străini și pentru care va veni Cineva și va spune ca în acea cântare bisericească: „Dă-mi-l Mie pe străinul acesta, care n-a avut unde să-și plece capul cât a trăit pe pământ”.

Iisus a fost un străin în lumea aceasta, fiindcă El a venit într-o lume plină de păcat și a adus o învățătură nouă, inacceptabilă. Noi astăzi suntem obișnuiți, cel puțin teoretic, să spunem că trebuie să fii umil, să ierți pe vrăjmașul tău, să-l iubești pe aproapele tău... Teoretic știm toate lucrurile acestea. Dar atunci Iisus venea într-o lume care nu știa lucrul acesta, care nu accepta astfel de lucruri. O lume pentru care singura justiție, cea mai bună justiție, era să răsplătești dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, vânătaie pentru vânătaie, viață pentru viață. Venea Iisus și spunea: „Iubește pe vrăjmașul tău! Fă bine celui ce-ți face rău! Binecuvântează pe cel ce te blestemă! Roagă-te pentru cei care te prigonesc!”. Din cauza asta, creștinismul e străin în lumea aceasta.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, p. 19)