De multe ori m-am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată

Se mai spunea, că în toată vremea vietii sale, când ședea la lucrul mâinilor lui, avea o cârpă în sân pentru a-și șterge lacrimile care picau din ochii săi. Și auzind avva Pimen că a adormit, lăcrimând, a zis: „Fericit ești, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veșnic”. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu nepuțință a nu plânge.

Când era avva Arsenie să moară, s-au tulburat ucenicii lui. Și le-a zis lor: „Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune vouă. Dar am să mă judec cu voi la divanul lui Hristos, de veți da trupul meu cuiva”. Iar ei au zis: „Și ce vom face, că nu știm să-l îngropăm?”. Și le-a zis lor bătrânul: „Nu stiți să legați o funie de piciorul meu și să mă trageți la munte?”.

Și acesta era cuvântul bătrânului, adică obișnuia bătrânul a zice: „Arsenie, pentru ce ai ieșit (din lume)? De multe ori m-am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată”. Iar când era aproape de a muri, l-au văzut pe el frații plângând și i-au zis lui: „Într-adevăr și tu te temi, părinte?”. Și a zis lor: „Într-adevăr, frica cea de acum, ce este cu mine în ceasul acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr”. Și așa a adormit (întru Domnul).

Se mai spunea, că în toată vremea vietii sale, când ședea la lucrul mâinilor lui, avea o cârpă în sân pentru a-și șterge lacrimile care picau din ochii săi. Și auzind avva Pimen că a adormit, lăcrimând, a zis: „Fericit ești, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veșnic”. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu nepuțință a nu plânge.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, pp. 22-23)

Ultimele din categorie