Monahia Magdalena Tofan, de la Mănăstirea Agapia (†1947)

Ne povestesc maicile bătrâne de la Mănăstirea Agapia din Vale un lucru înfricoşat şi minunat ca acesta:

Prin anii 1946-1947, trăiau în această mănăstire două călugăriţe sărace în cele pământeşti, dar bogate în bunătăţi duhovniceşti. Una, maica Cleomida Iordache, era bătrână. Cealaltă, maica Magdalena Tofan, ucenica ei, avea şi ea 50 de ani. Amândouă erau de loc din Piatra Şoimului, judeţul Neamţ. Nimeni nu ştia nevoinţa lor la chilie, la biserică şi la sfânta ascultare. Dar la sfânta rugăciune erau nelipsite, la post şi metanii, cele dintâi, şi foarte silitoare în cele duhovniceşti.

În luna februarie 1947, maica Cleomida s-a dus la Domnul. Atunci, ucenica s-a hotărât să postească 40 de zile, ca să-i arate Domnul, cumva, unde este sufletul maicii Cleomida, adică dacă s-a mântuit sau nu, căci avea mare îndrăzneală în sfânta rugăciune.

În ziua de 25 martie 1947, la praznicul Bunei Vestiri, s-au împlinit cele 40 de zile de post. Maica Magdalena s-a dus la slujbă la Mănăstirea Agapia Veche, unde a primit şi Preacuratele Taine. Către seară, după ce a vorbit cu maicile vecine, a intrat în chilia ei şi a adormit în Domnul.

– Veniţi, că a murit maica Magdalena!, strigau uimite maicile. Şi s-au adunat cam zece maici, au pregătit-o după rânduială, au înfăşurat-o în mantie, au aşezat-o pe pat şi au început să citească la Psaltire, împrejurul răposatei.

Către miezul nopţii, când tot soborul mănăstiresc era la slujba Utreniei în biserică, deodată maica Magdalena a întors capul într-o parte şi a spus cu glas tare către cele ce citeau la Psaltire: 

– Chemaţi repede pe părintele Antim duhovnicul până la mine.

Cum a primit duhovnicul vestea asta, a luat repede sfânta cruce şi epitrahilul şi s-a dus la chilia maicii Magdalena. Toate celelalte călugăriţe erau uimite şi cuprinse de spaimă. Dar cea deşteptată din morţi nu le vorbea nimic. Aştepta duhovnicul. Când a venit părintele Antim, duhovnicul, a zis: 

– Ieşiţi voi afară din chilie, că am puţină treabă cu maica Magdalena!

Şi a zăbovit cu epitrahilul pe piept şi cu crucea în mână cam jumătate de ceas în chilie, primind o oarecare înfricoşată mărturisire de taină din gura maicii înviate. Dar nimeni până astăzi nu ştie ce taină anume a mărturisit maica Magdalena duhovnicului ei. Unele socotesc că a mărturisit oarecare păcate nespovedite ale bătrânei călugăriţe, Cleomida Iordache, pe al cărei suflet, probabil, îl văzuse ucenica chinuindu-se în iad. Alte maici socotesc că răposata şi-a mărturisit şi anumite păcate ale tinereţii sale, pe care maica Magdalena ar fi uitat să le mărturisească. Altele cred că a povestit părintelui Antim despre muncile iadului şi fericirea Raiului, precum şi despre sufletele multor maici din Agapia, pe care le-a văzut acolo.

După terminarea spovedaniei, când părintele Antim ieşea pe uşă, a zis maicilor uimite de pe sală: „Ei, acum intraţi, sfinţiile voastre!”.

Când au intrat repede la ea s-o dezlege din mantie, maica Magdalena deja adormise din nou. Zadarnic o strigau maicile: „Maică Magdalena, scoală-te!”. Sufletul ei plecase deja la Cer.

A treia zi, tot soborul maicilor a petrecut-o cu lacrimi şi evlavie ca pe o cuvioasă, până la cimitir. Şi dacă cineva dintre ele ar fi întrebat pe părintele Antim despre taina aceasta, bătrânul îi răspundea numai atât: „A fost o minune!”.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 584-585)