„De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase?”

De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greșelilor.

„Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi îl voi slăvi pe El; Dumnezeul părin­telui meu şi Îl voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.”

Fiecare canon are ca primă cântare un irmos ce se referă întotdeauna la prima cântare biblică a Bisericii noastre. Este imnul pe care l-a cântat poporul israelit plin de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, atunci când în mod miraculos a trecut prin Marea Roşie şi s-a sal­vat de armata lui Faraon, care l-a persecutat. Cântarea aceasta este cuprinsă în capitolul al 15-lea din cartea Ieşirea. Aici, Sfântul Andrei foloseşte al doilea vers în formă intactă şi, în finalul irmosului, aşază începutul imnului: „Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslvit!" (versul 1). 

De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greșelilor.

Evident în acest prim tropar, aşa cum şi în cel de-al doilea şi în multe altele, tânguirea şi plângerea sunt caracteristici ale Marelui Canon. Imnograful vorbeşte la persoana întâi iar în alte locuri monologhează, întorcându-se spre sufletul său. Troparul acesta ne aminteşte de exprimările profetului Ieremia şi de cele cuprinse în cartea Plângerilor (Ieremia 9,1, PI. 1.2, 2.11).

(Simeon Koutsa, Plânsul adamic. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

De la același autor

Ultimele din categorie