Ilie și Enoh – cei care îl vor înfrunta pe Antihrist

Cuvinte duhovnicești

Ilie și Enoh – cei care îl vor înfrunta pe Antihrist

    • analog
      Ilie și Enoh – cei care îl vor înfrunta pe Antihrist / Foto: Oana Nechifor

      Ilie și Enoh – cei care îl vor înfrunta pe Antihrist / Foto: Oana Nechifor

Sfinții Enoh și Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari și semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vin Ilie și Enoh.

Acești doi proroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimiși de Dumnezeu, fiind luați cu tot cu trup la Cer. Când vor predica ei cu mare putere și vor înfrunta pe Antihrist trei ani și jumătate, cât va împărăți el, Sfinții Enoh și Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari și semne în Ierusalim, ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vin Ilie și Enoh. Vor întoarce inimile către fii și sinagoga satanei către Hristos.

Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul și-i va vedea toată lumea. Și acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s-au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Și cine ar fi crezut? Ar zice cineva că este o nebunie asta. Și se întrebau oamenii: „Cum o să-i vadă pe Enoh și Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o să-i audă în America?”.

Acum, dacă ar predica, îi vede la televizor toată lumea și îi aude la aparate toată lumea. Cum să nu! Dumnezeu știe toate, ca și cum ar fi venit. Când vor predica și vor face minuni, tu ai să te uiți aici și ai să-i vezi cum fac minuni, cum învie morții, și ai să auzi de aici ce predică Enoh și Ilie și cum mustră pe Antihrist, când va împărăți peste toată lumea, timp de 1260 de zile. (Părintele Cleopa Ilie)

(Ieromonahul Benedict StancuPărinții Bisericii despre sfâșitul lumii: antologie, Editura Sophia, București, 2009, pp. 63-64)