De multe ori copilul are o părere asupra unei probleme, iar această părere conţine adevărul şi maturitatea vârstei lui. Alte posibilităţi de a-şi forma o părere are un adolescent şi altele copilul mic. Această părere pe care şi-a format-o copilul cu judecata pe care o are, pe care i-a dat-o Dumnezeu, reprezintă o expresie a creativităţii copilului, a personalităţii sale. Capacităţile pe care le are mintea sa şi posibilităţile pe care le are caracterul său îi cristalizează o părere, o situaţie de viaţă. Aceasta constituie o expresie a creativităţii copilului; copilul creează în momentul acela, adică îşi exprimă personalitatea sa, darul său primit de la Dumnezeu, adică sufletul său. Desigur, se prea poate să îl exprime în mod greşit, la fel ca şi noi, care, cu tot bagajul primit de la Dumnezeu, cu sufletul nostru, cu sentimentele, cu mintea noastră, cu alte capacităţi, exprimăm unele păreri, şi de multe ori greşim şi în privinţa conţinutului lor. Dar faptul că greşim nu înseamnă că cineva trebuie să ne întrerupă sau să nu ne mai spunem părerea. Nimeni nu vrea asta.

Acelaşi lucru se întamplă şi cu copiii. De multe ori fac greşeli în ceea ce spun, în ceea ce cred. Dar posibilitatea de a le exprima, de a fi ascultaţi este un respect al personalităţii lor, şi aceasta nu este doar un moft, aşa cum ai condimenta o mâncare, nu este o podoabă. Este o necesitate, un element din cele care asigură oxigenul sufletesc al copilului. Practic, asta înseamnă un mediu în care îi este ascultată părerea, oricare ar fi ea, astfel existând dialogul, lucru despre care am mai vorbit. Dar acest dialog va avea drept scop, repetăm aici, să înlăture greşelile existente în gândirea copilului şi să-i întărească părerile bune. Dar le-am enunţat invers, trebuie să începem prin a răsplăti părerile bune şi doar apoi să înlăturăm greşelile. Astfel, atunci când dialogul are loc într-o atmosferă de înţelegere, de respect şi de dragoste, de delicateţe şi politeţe, atunci copilul îşi poate recunoaşte mult mai uşor greşeala.

O experienţă comună a noastră, a tuturor – de exemplu, că mâncarea ne prieşte când mâncăm într-un loc curat, liniştit, la masă, departe de griji şi de tulburări şi că de cele mai multe ori nu ne prieşte când mâncăm în picioare, nervoşi, sub presiune – să o transferăm la copii. Putem să avem deplină dreptate în părerea noastră şi să fie nevoie să îndreptăm părerea greşită a copilului, dar când felul în care o facem arată lipsa respectului pentru personalitatea copilului, cum să „intre” ceea ce îi dăm, cum să ajungă în locul unde să-l hrănească? Nu o va primi, îi va face, permiteţi-mi să spun, greaţă, o va vărsa, nu va păstra ceea ce i s-a dat într-un mod nepotrivit, un mod care i-a bruscat personalitatea, în care nu a existat respect faţă de el.

Aceasta are o mare importanţă mai ales în adolescenţă, perioadă în care ştim că se dezvoltă capacitatea intelectuală a copilului, judecata sa, şi prin urmare el începe să aibă din ce în ce mai multe păreri despre toate problemele, de multe ori cu obstinaţie, şi, în plus, îi apare un sentiment sporit de demnitate. Prin urmare, aici este nevoie să îi arătăm o grijă sporită, să cultivăm dialogul, şi nu doar când suntem zoriţi de copii. Noi să facem posibil dialogul şi să încurajăm copiii să-şi exprime părerile proprii.

(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 28-30)