Diaconul ceresc

Cuvinte duhovnicești

Diaconul ceresc

    • Diaconul ceresc
      Diaconul ceresc

      Diaconul ceresc

O femeie dintre credincioşi, E. M., care stătea în faţa altarului, vede un diacon blond, îmbrăcat în alb, care slujea părintelui Anastasie în faţa sfintei mese. Stătea întotdeauna de-a dreapta lui.

Părintele Anastasie Amachiotis, mort în 1967, umilul levit de la Heradiziotisa din Amarusi, slujea într-o zi la paraclisul Prea Sfintei.

O femeie dintre credincioşi, E. M., care stătea în faţa altarului, vede un diacon blond, îmbrăcat în alb, care slujea părintelui Anastasie în faţa sfintei mese. Stătea întotdeauna de-a dreapta lui.

În timpul Sfintei Liturghii nu a ieşit deloc din Sfântul Altar, iar femeia s-a gândit că e un tânăr proaspăt hirotonit şi că părintele îl învaţă ordinea liturgică. Liturghia s-a terminat şi lumea a plecat. Aceea a rămas însă să-şi satisfacă curiozitatea, să vadă cine era diaconul. Părintele Anastasie a consumat ce a rămas din Sfânta Împărtăşanie şi a plecat; dar diaconul nu ieşea din altar. Atunci femeia a dat la o parte pânza de la uşile împărăteşti dar nu a văzut pe nimeni. Diaconul dispăruse şi altă ieşire nu exista. Când mai târziu a povestit părintelui întâmplarea, acela, cu simplitate, i-a spus: “Acestea, copilă, se mai întâmplă, dar să nu spui nimănui nimic”.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 79-80)