Din iubire, Dumnezeu ne-a oferit darul suprem: libertatea alegerii

Suntem liberi să alegem dacă ne ducem sau nu la întâlnirea cu Hristos, sau dacă ne vedem de „treburile noastre”. Suntem liberi. Este marele privilegiu care ne-a fost dat la Creaţie. Este marea taină a lumii oamenilor. Dumnezeu a găsit în acordarea libertăţii forma ideală a unei omeniri care să se simtă demnă şi independentă, până la riscul de a se priva chiar de El.

Trebuie să remarcăm, înainte de orice, că a merge după Mântuitorul, adică a-I urma învăţăturile, e la voia noastră. E la voia noastră să ne ducem la întâlnirea cu El sau să ne vedem de treburile noastre. Suntem liberi. E marele privilegiu care ne-a fost dat la creaţie. E marea taină a lumii oamenilor.

Ea, lumea oamenilor, poate chiar să-şi imagineze că e autonomă, că a părut de la sine şi că poate să se organizeze în mod liber, după legi pe care şi le creează ea însăşi. Cred că Dumnezeu a găsit în acordarea libertăţii forma ideală a unei omeniri care să se simtă demnă şi independentă, până la riscul de a se priva chiar de El.

Cum am spus, Dumnezeu are un punct de vedere cu privire la aceasta, dar a socotit mai importanţă libertatea oamenilor. Tuturor le-a pus la îndemână, însă, pe lângă libertate, şi mijloacele care să-i orienteze în opţiunile libertăţii. Aşadar, ceea ce vrem noi să reţinem acum, în chip deosebit, e acest: „De voieşte cineva” – adică faptul că ne dă libertatea de a-L urma sau nu.

(Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 34)

De la același autor

Ultimele din categorie