Dragostea este o subţirime a dării de sine celuilalt

Deci iubirea este de o subţirime, de o gingăşie, de o duioşie a unei dări de sine pe care noi nu o închipuim, că suntem încă grosolani în biologia noastră şi bădărani în neduhovnicia noastră. Dar în sensul acesta vreau să zic că dragostea este o trăire de o deosebită subţirime, a cărei încălcare este o deosebită durere. 

Hristos zice: “Cel ce păzeşte cuvântul Meu este cel care Mă iubeşte”. Deci dacă Adam nu a păzit cuvântul dumnezeiesc în Rai, înseamnă că într-o măsură a căzut de la dragostea de Dumnezeu, a încălcat iubirea lui Dumnezeu. Cred că nu este om pe pământ care să nu ştie cât de dureroasă este o iubire trădată, o iubire rănită. În măsura în care ai iubit pe cineva şi acel cineva a fost nevrednic iubirii tale, ştii cât de dureros este.

Deci dragostea, fie ea şi atotputernică a lui Dumnezeu, este, putem zice, vulnerabilă. Dragostea lui Dumnezeu este subţire. Nu că Dumnezeu e vulnerabil, nu atotputerea Lui – departe de mine gândul ăsta! – dar calitatea dragostei este vulnerabilitatea. Dragostea este o subţirime a dării de sine celuilalt, dăruire totală. Ne-a arătat Hristos până unde S-a dat pe Sine, nu numai până la Cruce, şi până la moarte, dar până şi la străfundurile iadului…

Deci iubirea este de o subţirime, de o gingăşie, de o duioşie a unei dări de sine pe care noi nu o închipuim, că suntem încă grosolani în biologia noastră şi bădărani în neduhovnicia noastră. Dar în sensul acesta vreau să zic că dragostea este o trăire de o deosebită subţirime, a cărei încălcare este o deosebită durere. Iată însă că cel rănit, cel care iubeşte şi se răneşte nu este cel care moare: cel care moare este cel ce încalcă dragostea. Cel care iubeşte se răneşte nu atâta că este lepădat, dar se răneşte văzând că cel iubit al lui, pentru păcatul ce îl face împotriva lui, va muri.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 117-118)

De la același autor

Ultimele din categorie