Dragostea desăvârșită către Dumnezeu este temelia celor desăvârșiți. Nimeni nu ajunge însă, la această dragoste decât prin curăția deplină de patimi și, mai ales, prin rugăciunea curată. Primul semn al celor desăvârșiți este să aibă dragoste desăvârșită către Dumnezeu și către oameni, după cuvântul: „Cine iubește pe Dumnezeu, acela iubește și pe aproapele său” (I Ioan 4, 21).

Prin îndumnezeire (desăvârșire), încetează lucrarea naturii umane și este înlocuită cu lucrările dumnezeiești, atributele naturale fiind copleșite de slava dumnezeiască. Omul duhovnicesc se desăvârșește în veacul de acum pe măsura puterii omenești, iar față de oceanul fără margini al desăvârșirii lui Dumnezeu, el este la început de desăvârșire, fiindcă niciodată nu poate cuprinde pe deplin nemărginirea desăvârșirii.

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 62)