Sfântul Ioan Scărarul zice: „Smerenia poate să ierte multe păcate și fără lucruri, dar lucrurile fără smerenie, dimpotrivă, sunt nefolositoare, și nu numai atât, ci și multe rele ne gătesc nouă.

Precum sarea la toată hrana este trebuincioasă, tot astfel și smerenia, la toate faptele cele bune. Deci, trebuie să ne smerim în minte necontenit, în supărări și necazuri, căci aceasta, de o vom câștiga, ne face fii ai lui Dumnezeu și, fără, lucruri bune, ne pune înaintea Lui. Căci fără ea toate lucrurile noastre sunt deșarte. Deci, Dumnezeu vrea schimbarea minții noastre. În minte ne face buni și în minte netrebnici. Această singură este de ajuns, chiar fără alt ajutor, să stea înaintea lui Dumnezeu și să grăiască pentru noi” (Scara, Scolia 39 la Cuv. 25, p. 136).

Sporirea și creșterea omului în viața duhovnivească, mai mult decât prin alte fapte, se face prin smerenie, după cum ne învață unul din Sfinții Părinți: „Sporirea omului este smerenia, căci pe cât se pogoară cineva în smerenie, pe atât se înalță în sporire” (Pateric, cap. 10).

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Urcuș spre înviere, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2007, p. 313)