După ce trece ispita, putem vedea ca înăuntrul ei se află viața veșnică!

Cuvinte duhovnicești

După ce trece ispita, putem vedea ca înăuntrul ei se află viața veșnică!

    • După ce trece ispita, putem vedea ca înăuntrul ei se află viața veșnică!
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Învățăm că în orice ispită avem nevoie de răbdare și înfrânare pentru a constata ce este ascuns în ea după ce va fi trecut. De multe ori apare o ispită care, la prima vedere, nu pare să tăinuiască nimic mântuitor în ea. Totuși, mai târziu, vedem ca înăuntrul ei se află viața veșnică!

Uneori omul caută voia lui Dumnezeu sau să fie slobozit de vreo patimă, iar Dumnezeu îngăduie ca vreo situație grea să ni se întâmple și care ne va aduce rezultatul dorit. Dar, la prima vedere lucrul pare greu, iar omul crede că e vorba de o ispită venită din pricina nepăsării sau a neglijenței. Totuși, atunci când folosul ce apare în urma pătimirii situației grele sau a ispitei se dezvăluie, se vede limpede că în spatele acestora a fost voia lui Dumnezeu sau slobozirea din patima pentru care se rugase la Dumnezeu. Astfel, învățăm că în orice ispită avem nevoie de răbdare și înfrânare pentru a constata ce este ascuns în ea după ce va fi trecut. De multe ori apare o ispită care, la prima vedere, nu pare să tăinuiască nimic mântuitor în ea. Totuși, mai târziu, vedem ca înăuntrul ei se află viața veșnică!

(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos, Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Egumenița, p.238)

Citește despre: