Vârsta sau perioada în care aceste trăiri ies la suprafață este perioada când omul este chemat să preia responsabilitățile vieții sale. Atunci când cineva este copil, sau chiar adolescent se sprijină pe părinții săi, trăiește fără responsabilități. Însă când merge la facultate și mai ales când se apropie de sfârșitul studiilor, vrând-nevrând, trebuie să înfrunte viața. Oricât ar depinde de mama ori de tata și oricât ar fi de dispuși părinții să-l ajute, îi va fi rușine să nu-și asume propria responsabilitate. Începe o viață nouă, însă el nu suportă ușor, nu acceptă aceasta.
Dacă are acest conținut în subconștient, la o vârstă mai mică sau mai mare, dacă trece printr-un necaz, dacă e lipsit de tot sprijinul pe care-l avea de la cei din jur și rămâne singur cu sinele său, se deschide capacul subconștientului și năvălesc afară trăirile înăbușite. 
Brusc suferă un dezechilibru psihic. Este cuprins de melancolie, de stări schizofrenice sau alte stări psihopatologice. În esență, presupun că în felul acesta se întâmplă.
Toate acestea ies la iveală, deși până atunci fusese un om foarte moral. Deodată în mintea lui apar imagini fraze, cuvinte scârboase. 
Dar cum își păstrase moralitatea? Într-un fel greșit, fals înăbușind anumite trăiri. Asemenea gunoaielor din subsol care au intrat acolo în stare bună, dar când au răbufnit afară erau stricate, erau respingătoare și urât mirositoare. La fel se întâmplă și cu sufletul. Intră în el anumite trăiri, care în sine nu sunt atât de rele, dar când năvălesc afară, pentru că tânărul nu știe, nu are pe nimeni care să-l ajute și nu se poate ajuta singur; nu numai că deține în el imagini, reprezentări, cuvinte, înjurături, blasfemii, dar începe să le și pună în practică, să facă lucruri rele.

Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temniţa mea, Editura Bizantină, 2009)