Epoca contemporană, care este numită tot mai des „postcreştină”, a săvârşit o răs­turnare pe care mulţi n-o conştientizează încă. Expresiile „noua eră”, „noua generaţie”, care nu mai sunt simple expresii, ci termeni constatatori ai interpretării „noi”, cu susul în jos, a noţiuni­lor fundamentale de credinţă, moralitate, legiti­mitate, dragoste, libertate – a acelor noţiuni pe care s‑a ţinut de două mii de ani lumea care se numeşte creştină. Astfel, toată „noutatea” con­stă aici într‑o pervertire uimitor de neruşinată, care, de exemplu, a fost deja văzută şi descrisă în antiutopia orwelliană. Am intrat într‑o epocă în care lumea, în năzuinţa sa apostată, nu se hotărăşte să se lepede de Hristos direct, ci falsifică toate idealurile creştinismului, umplându‑le cu conţinutul său mincinos - însă această falsi­ficare, această răsturnare, această „schimbare de semn” atrage după sine, în mod inevitabil, fap­tul că lumea, dorind să devina necreştină, devi­ne anticreştină (vezi Matei 12, 30). (Preot Alexei Uminski)

(Educarea copilului. Sfaturi ale duhovnicilor şi psihologilor ortodocşi, Editura Sophia, Bucureşti, 2013)