Frumos descoperă Sfântul Grigorie Teologul cuvântul acesta celor ce cred. „Că fiecare - zice - de nu va face credinţa sa lucrătoare singur întru sine grăieşte: eu, iată, am crezut, deci mă voi şi mântui”. Dar de va întări credinţa cu faptele, adevărul împlineşte, căci adevărata credinţă aceasta este: ca pe toate câte le mărturisim cu gura, pe acelea şi cu obiceiurile să le arătăm, iar nu să le dezminţim prin faptele noastre.

Asemenea grăieşte şi Pavel Apostolul acelora care se înşeală pe sine: „Ei mărturisesc că îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi, şi la orice lucru bun, netrebnici" (Tit. 1, 16). Iar Sfântul Ioan, adevăratul învăţător al dragostei, întăreşte acestea zicând: „Aşa vom înţelege că l-am cunoscut pe Domnul de vom păzi poruncile Lui. Iar cel ce zice că L-a cunoscut pe Dânsul, iar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi adevăr nu este întru el“. Încă mai luaţi aminte şi la cele grăite de prooroci despre credinţă: „Dreptul din credinţă va fi viu, iar bărbatul negrijuliu şi trufaş nimic nu isprăveşte, cel ce ţine gura lui căscată ca locuinţa morţilor şi nu se satură cu moartea” (Avacum 2, 5).

(Colecție coordonată de Ignatie Monahul, Povățuiri creștine pentru tineri, Editura Anastasia, București, 2001, p. 18)