Primul păcat al omului și cauza fundamen­tală a condiției sale nefericite din toate timpurile a fost că a dat ascultare ispitei șarpelui din Rai: „Veți fi ca Dumnezeu!”. Ceea ce Nietzsche numește Supraom, iar Dostoievski, omul-dumnezeu este de fapt același dumnezeu al sinelui cu care diavolul a ispitit atunci și-l ispitește me­reu pe om; el este singurul dumnezeu căruia oa­menii i se pot închina după ce adevăratul Dumnezeu a fost respins.

Libertatea omului i-a fost dată acestuia pentru a alege între Dumnezeul Cel adevărat și el însuși, între calea cea adevărată că­tre îndumnezeire, prin care sinele este smerit și răstignit în viața aceasta pentru a fi înviat și slăvit în Dumnezeu în veșnicie, și falsa cale a auto-îndumnezeirii, care promite slăvirea în această viață, dar duce la Abis. Acestea sunt singurele două alegeri fundamentale disponibile libertă­ții omului; și pe ele au fost întemeiate cele două împărății, Împărăția lui Dumnezeu și împărăția Omului, care în această viață nu pot fi deosebi­te decât de ochiul credinței, dar care în viața viitoare vor fi despărțite ca Rai și iad. Este limpede căreia dintre ele aparține civilizația modernă, cu efortul ei prometeic de a clădi o împărăție pă­mânteană, sfidându-L pe Dumnezeu.

(Ieromonahul Serafim Rose, Nihilismul: rădăcina revoluției în epoca modernă, traducere din limba engleză de Dana Cocargeanu, Ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2012, pp. 180-181)