Cu gura poți rosti și psalmi și acatiste și canoane, și poți rosti și această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă, când rostești cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri. Și de aceea este bine să fim mai concentrați, să facem un efort; dacă nu reușim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea. S-o repetăm, să ne căim pentru această rătăcire a minții. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute, să ne adunăm mintea aceasta în noi înșine, orice rugăciune am face, fie ea rugăciune de psalmi, Paraclisul Maicii Domnului sau Canonul către îngerul păzitor.

Dacă am avea mintea concentrată asupra fiecărui cuvânt al rugă, folosul ar fi foarte mare pentru noi. Dar pentru că mintea rătăcește, după ce ne rugăm suntem aceiași oameni ca și înainte de a ne ruga. Dacă nu reușim să fim atenți, repetăm rugăciunea. O dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, pentru că rugăciunea spusă fără să fim atenți este nulă. N-are răspuns din partea lui Dumnezeu pentru că facem aceasta numai cu buzele, iar „cu inima fiind departe de Mine”, cum spune Mântuitorul Hristos.

Așa încât rugăciunea trebuie să fie concentrată, fie că-i spusă cu glas tare, fie că-i spusă în taină. Căci cuvintele rugăciunii sunt alcătuite în așa fel, încât să ne conducă spre noi înșine, spre acest centru unde Dumnezeu este ascuns în noi. Mântuitorul ne spune: „În voi este Împărăția lui Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Voi sunteți temple ale Duhului Sfânt”.

(Ne vorbește Părintele Sofian Boghiu, Editura Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 70)