Foamea de veșnicie și lăcomia pântecelui

Derapajul intervine atunci când plăcerea mâncării devine un scop în sine, mult exagerat, dând iluzia că dorul infinit după veșnicie, sădit de Dumnezeu în om, poate fi astâmpărat de mâncare sau de băutură. În loc de cale de comunicare cu Dumnezeu și cu oamenii, hrana devine piedică și motiv de sminteală.

Dată fiind structura duală a omului, sunt patimi ale trupului și patimi ale sufletului. Lăcomia pântecelui este plasată de Sfântul Ioan Damaschin în fruntea patimilor trupești, unde mai aflăm, dintre cele în legătură cu hrana, nesăturarea, desfătarea, beția, mâncarea pe ascuns. Dar strânsa legătură dintre trup și suflet face ca patimile trupești să fie împletite cu cele sufletești sau să se condiționeze reciproc. Ca atare, chiar dacă lăcomia pântecelui pare un păcat pur trupesc, ea are implicații sufletești; sufletul este în fond cel care conduce la ea, dorind felurite mâncăruri. (...)

În mod evident, Dumnezeu a pus o plăcere în consumul hranei. Plăcerea aceasta, în mare parte, se adaugă actului de a mânca, dar vine și din mâncarea în sine. Derapajul intervine atunci când plăcerea mâncării devine un scop în sine, mult exagerat, dând iluzia că dorul infinit după veșnicie, sădit de Dumnezeu în om, poate fi astâmpărat de mâncare sau de băutură. În loc de cale de comunicare cu Dumnezeu și cu oamenii, hrana devine piedică și motiv de sminteală. Această patimă nu privește hrana în sine, ci constă în felul greșit în care omul se folosește de ea. Așadar, nu în a mânca stă patima, ci în starea sufletească a omului și în scopul pentru care o face. Lăcomia, inclusiv cea a pântecelui, se mai caracterizează și prin faptul că niciodată nu e satisfăcută: cu cât consumi mai mult, cu atât ai vrea și mai mult

Urmările lăcomiei pântecelui sunt mult mai grave decât ar părea la prima vedere, ele depășind cadrul fizic (trupesc). Sfântul Ioan Scărarul alcătuiește o listă mai lungă cu păcatele care pot deriva din lăcomia pântecelui, fără ca aceasta, desigur, să fie exhaustivă (completă): risipa, ilegalitatea, jurământul mincinos, beția, furtul, senzualitatea, răpirea, lingușirea, nerușinarea, nesăturarea.

Dar poate consecința cea mai gravă este cea care se întrevede în final, așa cum ne-o enunță Sfântul Ioan Damaschin: poftitorul disprețuiește pe Dumnezeu și poruncile Lui dumnezeiești, uită de nobila sa obârșie dumnezeiească, se sălbăticește față de aproapele, își întunecă rațiunea și n-o mai lasă să privească spre adevăr.

(Costion Nicolescu, Mic tratat de iubire, urmat de alte iubitoare studii și eseuri, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 175-178)

De la același autor

Ultimele din categorie