A fost Hristos revoluţionar?

 

Dacă revoluţionari sunt doar cei care comit ucideri în secret, dacă revoluţionari sunt teroriştii, provocatorii de neorânduială şi cei care prin forţă provoacă căderea regimurilor de conducere, atunci numai oamenii atei ar putea să-L numească pe Mântuitorul revoluţionar. Cu toate acestea, noi putem spune cu toată certitudinea că Hristos a fost revoluţionar şi că a proclamat revoluţia.

Modelul ideal al Bisericii este Hristos. Biserica dintotdeauna înfăţişează credincioşilor pe Hristos ca model ideal. Hristos este exemplul educaţiei creştine. Biserica aseamănă educaţia creştină cu revoluţionarismul şi face aceasta deoarece Hristos Însuşi a fost revoluţionar.

Iubiţii mei, a fost Hristos revoluţionar? În mod logic, această întrebare urmează. A fost Hristos revoluţionar şi propovăduitor al revoluţiei?

Dacă revoluţie înseamnă moarte şi nenorocire, atunci ar fi blasfemie să-L numim revoluţionar pe Hristos. Dacă revoluţie înseamnă răzbunare, sânge şi foc, atunci revoluţionarii ar putea să-l numească frate pe oricine altcineva din lume, nu însă pe Hristos. Dacă prin cuvântul revoluţionar îl înţelegem pe omul care este slugă a slăbiciunilor sale şi judecător al slăbiciunilor altor oameni, atunci Hristos nu poate fi caracterizat revoluţionar. Dacă prin cuvântul revoluţionar îl înţelegem pe omul care pentru a se încălzi este gata să dea foc lumii întregi şi pentru a se sătura este predispus să jefuiască întreaga lume, atunci Hristos nu poate fi socotit revoluţionar. Dacă revoluţionari sunt doar cei care comit ucideri în secret, dacă revoluţionari sunt teroriştii, provocatorii de neorânduială şi cei care prin forţă provoacă căderea regimurilor de conducere, atunci numai oamenii atei ar putea să-L numească pe Mântuitorul revoluţionar.

Cu toate acestea, noi putem spune cu toată certitudinea că Hristos a fost revoluţionar şi că a proclamat revoluţia. Focul revoluţiei lui Hristos a aprins la început sufletele câtorva oameni. Încet-încet însă, acest foc s-a răspândit provocând un imens incendiu care a distrus regatele puternice ale ateilor. Din acest incendiu s-au constituit noi lucrări politice, sociale şi de artă.

Poate cineva ar susţine că Hristos a fost împotriva oricărei revoluţii sociale; că după învăţătura Sa, ar fi bine ca sufletul omului să se revolte doar faţă de slăbiciunile şi păcatele sale. De asemenea, e posibil ca cineva să susţină că Hristos dorea să provoace doar o revoluţie lăuntrică, morală, cu caracter exclusiv personal; că dorise o revoluţie care să aibă legătură doar cu viaţa personală, nu şi cu cea socială. Însă, aşa ceva poate susţine doar cineva care cunoaşte foarte puţin despre psihologia revoluţiilor, în special a revoluţiilor cu imbold religios. Şi aceasta, pentru că înainte de orice revoluţie socială de obicei precedă – şi e bine să preceadă – o revoluţie lăuntrică. Aşadar, revoluţia pe care Creştinismul a provocat-o în lume a fost urmarea firească a revoluţiei lăuntrice care a precedat când Întemeietorul Creştinismului a propovăduit Evanghelia.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, Traducere din limba greacă de prezbitera Iuliana și pr. Iulian Eni, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 8-9)

De la același autor

Ultimele din categorie