Gândul smerit

Când omul îşi ia greşeala în întregime asupra sa, este scăldat de Harul lui Dumnezeu.

Am observat că un gând smerit îl face pe om să strălucească. Când omul îşi ia greşeala în întregime asupra sa, este scăldat de Harul lui Dumnezeu. Zilele trecute a venit la Colibă un medic cu mulţi copii care mi-a spus: „Părinte, sunt foarte mândru şi aceasta se face pricină ca şi copiii mei să facă neorânduieli”. Şi aceasta o spunea în faţa copiilor săi şi ochii lui erau scăldaţi în lacrimi, dar chipul îi strălucea. Acelaşi lucru l-am observat acum câteva zile şi aici. Au venit câteva surori să discutăm. Am discutat diferite lucruri şi am fost nevoit să le mustru cu asprime. Una dintre ele nu s-a folosit deloc; rece a venit, rece a plecat. Spunea cu de-amănuntul toate cusururile celorlalţi. Vezi, cine nu lucrează asupra lui însuşi are această... „harismă”! Pe cealaltă atât de mult au mişcat-o cuvintele mele, încât a început să plângă. S-a smerit, dar apoi chipul ei strălucea. Vedeţi ce face un gând smerit cu zdrobire de inimă? Toate cusururile dispar îndată, omul se pune în rânduială şi chipul său străluceşte; în timp ce un gând de mândrie sau de hulă, îl întunecă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 170)

De la același autor

Ultimele din categorie