Hristos Se naște în peștera sufletelor noastre
Să avem mereu loc pentru Hristos, să avem ieslea pregătită și așezare bună în gânduri, ca să-L primim pe Domnul Hristos în sufletele noastre.
Ceea ce s-a întamplat atunci la Nașterea Domnului Hristos, se întâmplă și acum, dar nu în peștera din Betleem, ci în peștera existenței: nașterea în sufletul nostru, în peștera inimii, în palatul Treimii.
Sufletul nostru este o peșteră în care poate veni Domnul Hristos și este palatul Treimii. Nu numai Domnul Hristos vine, ci vine și Dumnezeu Tatăl, și Duhul Sfânt; întreaga Preasfântă Treime vine și-și face locaș în noi toți care ne-am botezat.
Preasfânta Treime poate să aibă loc în existența noastră, în simțirea noastră, în viața noastră întreagă. De aceea, trebuie să avem mereu loc pentru Hristos, să avem ieslea pregătită și așezare bună în gânduri, ca să-L primim pe Domnul Hristos în sufletele noastre.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Sărbători fericite! Predici la praznice și sărbători, Editura Agaton, Făgăraș, 2005, p. 22)
Maica Domnului este adevăratul chip al Ortodoxiei
Prin Duhul Sfânt cunoaștem pe Domnul
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro