Numai în Iisus Hristos găsim liniștea sufletelor noastre

Viforul ispitelor se stârnește în sufletele noastre atunci când ne îndepărtăm de acest liman sfânt – Biserica, atunci când nu mai dăm ascultare de poruncile lui Dumnezeu, de învățăturile Bisericii, nu mai ascultăm de povețele părinților noștri trupești și duhovnicești.

Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea, mult Milostive! (Irmos la slujba înmormântării). Acest liman, pentru noi, creștinii, este „Biserica în înțelesul ei de așezământ sfânt întemeiat de Domnul nostru Iisus Hristos pentru mântuirea credincioşilor. În Biserică, iar nu în afara ei, Domnul nostru Iisus Hristos împărtăşeşte harul Său mântuitor prin Duhul Sfânt, în Sfintele Taine” (Catehismul creștinului dreptcredincios). Acest liman este, în înțelesul fizic, locașul de închinare, numit tot biserică.

Viforul ispitelor se stârnește în sufletele noastre atunci când ne îndepărtăm de acest liman sfânt – Biserica, atunci când nu mai dăm ascultare de poruncile lui Dumnezeu, de învățăturile Bisericii, nu mai ascultăm de povețele părinților noștri trupești și duhovnicești. Viforul ispitelor din viața noastră se potolește și se risipește în Sfânta Taină a Pocăinței, la scaunul de spovedanie, atunci când luăm iertarea păcatelor de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, odată cu rostirea de către preot a cuvintelor: „… te iert și te dezleg de păcatele tale”. Viforul ispitelor se potolește și se risipește stând în sfânta biserică, ascultând slujbele care se săvârșesc de către preot. Acest vifor se risipește chiar și atunci când nu mai este slujbă în biserică, dar noi ne rugăm cu toată luarea-aminte, lepădând grija cea lumească.

De lucrarea tainică asupra sufletului care zăbovește câteva momente în sfânta biserică, beneficiază chiar și omul necredincios, dacă este sincer în căutarea lui. L-am întrebat odată pe un francez ateu (soțul unei doamne creștin-ortodoxe), după ce asistase, împreună cu soția lui, la Sfânta Liturghie: „Ați înțeles ceva?”. El, ateul francez, necunoscător al limbii române, mi-a răspuns: „Am simțit ceva!”.

Tinerii noștri de astăzi sunt asaltați de viforul multor ispite venite de la trup și de la lume. Unii se lasă cuceriți de vraja unor frumuseți exterioare sau de anumite facilități, avantaje economice, ale lumii de astăzi, neștiind să se folosească de libertate și necunoscând cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (I Corinteni 6, 12), „Nu vă lăsați înșelați. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15, 33).

Goana tineretului de astăzi după fericirea vieții pământești, este asemănată de Fericitul Augustin în scrierea sa Despre viața fericită, cu cel care se urcă într-o luntre și se avântă în largul mării, dar necunoscând „tainele”, pericolele mării, adică prezența unor stânci ascunse sub luciul apei, se poate izbi de acele stânci, ceea ce duce la distrugerea luntrei și moartea luntrașului neiscusit. Luntrașul, scrie Fericitul Augustin, n-a vrut să asculte sfaturile celor de la țărm de a nu se avânta prea mult în largul mării, întrucât nu cunoaște încă pericolele ei. Fericitul Augustin spune mai departe, în lucrarea sa: „Omul să nu se îndepărteze prea mult în largul mării vieții, îndepărtându-se de la limanul de pe țărmul mării, care este Biserica, ci mai bine să asculte de cei care cunosc pericolele mării vieții pământești”.

Zbuciumul vieții pământești și viforul ispitelor sunt potolite de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, așa cum a potolit furtuna de pe marea Tiberiadei (Matei 8, 24-26). Numai în Iisus Hristos găsim liniștea sufletelor noastre. „Neliniștit este sufletul nostru, Doamne, până ce se va odihni întru Tine”, scrie Fericitul Augustin în Confesiunile sale.

Tinerii noștri de astăzi sunt foarte deschiși sufletește față de simpozioanele și conferințele cu teme ziditoare de suflet și care îmbogățesc cunoștințele din domeniul teologiei. Această deschidere își găsește plinirea în cea a cercetării sfintei biserici, în participarea activă la citirile și cântările din biserici în zilele de duminică și la marile sărbători, unde simțim ceva, ceva mai mult decât acel francez ateu. Aici, în Sfânta Biserică, la Sfânta Liturghie, după ce ne împărtășim cu Preasfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mărturisim ceea ce am dobândit: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul Cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. Deci, am dobândit incomparabil mai mult decât dobândim în simpozioane și conferințe. Acestea au doar rolul de a ne pregăti în felul lor, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei Împărtășanii, fără ca ele să înlocuiască Spovedania și pravila rugăciunilor.

(Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în Cuvinte către tineri, Nr. VI/2013, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, pp. 2-3)

De la același autor

Ultimele din categorie