Împărăția lui Dumnezeu este împărăția păcii, a dragostei și a frățietății între oameni.
Împărăția lui Dumnezeu a fost adusă pe pământ de Domnul și Mântuitorul nostru lisus Hristos, Care a învățat în același timp pe oameni cum să se roage și cum să se poarte, pentru ca această împărăție să sporească și să cuprindă în ea toate marginile pământului.
Ea este împărăția păcii, a dragostei și a frățietății între oameni; împărăția în care fiecare dă semenului său ceea ce este al lui și nu caută să-i fure nici munca, nici agoniseala; împărăția în care dragostea de Dumnezeu se măsoară cu dragostea și jertfelnicia față se aproapele în suferință, și în care toți oamenii trăiesc în bună înțelegere, întocmai ca niște fii și moștenitori ai lui Dumnezeu.
(Ieromonahul Arsenie Boca, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraș, 2014, p. 117)

Despre Ieromonahul Arsenie Boca
Arsenie Boca - părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale, mii de credincioși veneau să-l asculte. Însă, tot din acest motiv, a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii comunismului, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se perindă, zilnic, sute de pelerini. Mai multe din viața părintelui Arsenie Boca puteți citi: aici.