Dumnezeu ştie păcatul nostru, îl ştia chiar mai înainte de a ne fi adus pe lume. Şi totuşi, El nu a împiedicat naşterea noastră. Oare nu arată aceasta încrederea lui Dumnezeu față de noi, oare nu arată marea nădejde pe care şi-a pus-o în noi? De ce să dezamăgim pe Dumnezeu?

Vlădica Antonie al Surojului, într-o predică la Naşterea Domnului, propune o discuţie, nu atât despre credinţa omului în Dumnezeu, care este o temă arhidiscutată, cât despre credinţa lui Dumnezeu în om. Vlădica aminteşte de o povestioară în care autorul îşi închipuie sfatul Sfintei Treimi la facerea omului. Dumnezeu Tatăl ar fi spus: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră". „Da, dar omul acesta va cădea — zise Duhul şi Tu, Fiule, va trebuie să mori pentru El.”, „Să-l facem, dar, sau să nu-l facem?” — a întrebat Tatăl. „Să-l facem” — a zis Fiul.

Iată nădejdea pe care şi-a pus-o Dumnezeu în om! Acestui Dumnezeu ne mărturisim noi, de Acesta ne ruşinăm, pe Acesta ÎI iubim.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Între Freud și Hristos, Editura Marineasa, Timișoara, 2005, pp. 112-113)