Gheronda Efrem Aghioritul, (Filotheitul) - Despre înfruntarea ispitelor

Așa și eu mă luptam cu o patimă, mă luptam cu alta și de îndată ce se oprea războiul și aveam pace câteva zile, vedeam că nu am nici o sporire duhovnicească. Și gata! Venea alt război.  Luptă! De cum ceda războiul, venea harul lui Dumnezeu.

Vreau să spun că noi monahii trebuie să deprindem înțelepciunea de a lupta patimile și demonii. Dacă nu vom dobândi această filosofie, orice am învăța, mari de am deveni, diplome de am lua, meșteșuguri de am învăța, de nu vom deveni înlăuntrul nostru înțelepți împotriva patimilor și a demonilor, vom fi foarte mici înaintea Domnului. Și anii trec și plecăm din viață. Spunem de obicei că vom îmbătrâni și vom muri. Se poate totuși să nu îmbătrânim și să plecăm de tineri. De aceea trebuie din partea noastră să fim atenți totdeauna, să ne silim, să ne curățim și astfel încet-încet să ne apropiem de Dumnezeu.

Gheronda meu, când priveghea, stătea ore în șir la rugăciune. Venea somnul, răul demon, cum îl numea – și din pricina bolii era și greoi și nu era ușor ca mine, care eram tânăr, să poată să alerge și să facă ceva ca să alunge somnul. Ce făcea când venea somnul sau când nu găsea harul de la rugăciune? Începea și cânta troparele de înmormântare și atunci îi venea în minte moartea, amintirea ieșirii sufletului, amintirea osândei și imediat sărea în picioare și plângea. Și după ce trecea somnul  și se trezea, astfel întorcea foaia și lua iarăși rugăciunea în inimă și nu mai ieșea decât după șapte-opt ore de rugăciune! Și aceasta se întâmpla în fiecare zi! Îmi zicea:

- Fiule, știi ce fac eu?

- Ce faci, părinte?

- Șed și fac comoară în fiecare zi.

- Ce comoară, părinte? 

- Iată, stau și să mă cercetez pe mine însumi să văd unde sunt împătimit, unde cedez, care patimă mă biruiește. Conștiința mea îmi arată. Busola mea îmi arată că aici ești slab. Și iau hotărârea cealaltă zi să lupt cu această patimă. În altă zi îmi arată în altă parte. Lupt și cu aceea, îmi zice. Și luptând cu o patimă, luptând cu cealaltă, încet-încet văd îmbunătățire în mine însumi. Ziceau oarecând părinții noștri „Lucrezi la tinerețe, ai la bătrânețe”.

- Și ce vrea, gheronda, să spună asta?

- Iată, fiule. Acum cât ești tânăr, luptă-te cu patimile, luptă-te cu gândurile, luptă-te cu închipuirea, ostenește-te în ascultarea ta, trudește-te în muncă, asudă, priveghează! Și toate aceste osteneli, toată această luptă este lucrare, este lucrare de ani de zile. Iar când trupul va cădea și nu va mai avea putere să lupte cu una, cu alta, când vor trece anii și deja tu vei fi lucrat în anii aceștia și când Dumnezeu va vedea că te-ai muncit, după aceea îți va da pensie. Și în funcție de meșteșug, în funcție de loc, vei lua pensia corespunzătoare. Ce este pensia? Este Harul lui Dumnezeu.

Iată, pe mine acum, dacă mă întrebi, îți voi răspunde: Înlăuntrul meu simt, fiul meu, Raiul. Rugăciunea merge strună, harul este din belșug. Patimă nu mai văd, nu se mai mișcă niciuna, nu mai simt război, nu am gânduri, nu am tresăltări. Toate acestea nu sunt isprăvi de astăzi sau de ieri, sunt din tinerețe. Atunci s-au petrecut toate. Acum a venit cuvenita plată.