Cu siguranță, când zicem tăcere înțelegem și fuga de pălăvrăgeala din afară, dar și de cea dinăuntru. Căci sunt destui oameni care nu vorbesc mult, care sunt tăcuți. Din nefericire însă, tace doar gura lor. Înăuntrul sufletului lor este o cu totul altă stare. Sporovăiesc neîntrerupt, judecă și condamnă întreaga lume, îi bârfesc pe toți. Îi suspectează pe toți, îi învață pe toți. Și după toate acestea cad deprimați. Sunt biruiți de melancolie, mâhnire și deprimare. La fel ca și cei ce sporovăiesc cu gura.

(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei, Editura Sofia, p. 52)