Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Astfel ne rugăm noi în fiecare dimineață. Însă doar prezența delicată a Duhului Sfânt înlăuntrul nostru dă duhului nostru posibilitatea de a rămâne într-o atentă trezvie interioară. Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt (1 Corinteni 12, 3). Încă o dată ne dăm seama că chemarea mentală a Numelui Domnului ne protejează de păcat în graiurile și făptuirile noastre: „Doamne Iisuse, Tu ești Lumina venită în lume pentru mântuirea ei, lumineză și ochii duhovnicești ai inimii mele pentru ca să fiu vrednic să mă arăt Feței Tale fără de greșală, ca în lumina zilei”.

Pentru ca practica rugăciunii să ajungă la rezultatele despre care vorbesc cu atâta entuziasm părinții și dascălii noștri, este neapărat să le și urmăm predania. Prima condiție, este aceea de a crede în Hristos ca Dumnezeu Mântuitor; a doua, de a te recunoaște ca păcătos pe cale de a se prăpăstui. Această conștiință poate să atingă o asemenea adâncime încât omul se simte mai rău decât toți. Iar aceasta îi apare ca o evidență, dar nu una determinată de acțiunile sale, ci dându-și seama de depărtarea sa față de Dumnezeu și văzându-se ca un potențial purtător al răului sub toate formele sale.

Cu cât ne smerim printr-o pocăință adâncă, cu atât mai repede rugăciunea noastră va ajunge la Dumnezeu. Dar dacă ne pierdem smerenia, nicio nevoință nu ne poate fi de folos. Prezența mândriei și a judecării fraților, disprețul și ura față de aproapele ne aruncă departe de la Fața Domnului.  

Ne apropiem de Dumnezeu ca ultimii dintre păcătoși. Ne judecăm sincer în toate. Nu ne imaginăm nimic, nu căutăm nimic, doar iertarea și milostivirea. Aceasta este starea noastră interioară constantă. Îl rugăm pe Însuși Dumnezeu să ne ajute să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt prin păcatele noastre mizerabile, să nu-i rănim în niciun fel pe frați, și niciun om, oricare ar fi acesta. Ne socotim ca nevrednici de Dumnezeu, vrednici de chinurile iadului. Nu așteptăm nici un dar de sus, dar nădăjduim cu toată încrederea să cuprindem adevăratul înțeles al poruncilor lui Hristos și să trăim în acord cu ele și să strigăm: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește pre noi și lumea ta!

(Extras din cartea Arhimandritului Sofronie, Sa vie est la mienne, Éditions du Cerf, 1981)