Iubirea

Dată pentru toată lumea şi Dumnezeu nu a poruncit nimic imposibil. Iar dacă totuşi vedem că este mult rău în lume şi în jurul nostru, este semn că „s-a răcit" dragostea la mulţi.

Surprinzând frumuseţea chipului se întrevede şi realizarea lui în asemănare, care este frumuseţe dum­nezeiască. De aici atitudinea inexplicabilă pentru ceilalţi a celui ce iubeşte. Nu vede lipsurile, sau nedesăvârşirile persoanei iubite pentru că este uimit de frumuseţea chipului dumnezeiesc din om şi se minunează şi mai mult de frumuseţea realizabilă a chipului în asemănare. Căci: „numai cel ce iubeşte vede pe cel iubit aşa cum este el în realitate (Părintele Dumitru Staniloae, „Filocalia” VIII, 197).

Cine urăşte păcatul mai mult decât sfinţii? Şi totuşi sfinţii nu văd păcatele altora. Şi nu le văd, nu pentru că nu vor să le vadă, ci pentru că nu pot să le vadă din pricina dragostei. Ei văd în persoana umană o taină atât de adâncă şi de minunată, că intuiesc în ea posibilităţi de depăşire a oricărei stări de păcat. Şi aceste posi­bilităţi se actualizează numai prin puterea dragostei (Ididem vol. IX, 545). De aceea zice şi Sfântul Isaac Sirul că prin dragostea faţă de altul, „semeni sămânţa virtuţii în el”. Dragostea surprinde ceea ce este dat virtual în om, posibilităţile lui unice de devenire şi-l ajută să devină aşa, în realitate.

Să ne închipuim acum un lucru, care nu este nici utopic, nici irealizabil, şi anume că creştinii ar privi cu toată seriozitatea şi s-ar strădui cu toată sinceritatea şi din toate puterile să îndeplinească cea mai sfântă po­runcă a Domnului Hristos: „Vă poruncesc să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu". Ce schimbare minunată s-ar petrece în societatea omenească! Pentru că dacă toţi am iubi pe un om, ar fi aproape cu neputinţă ca acela să fie rău şi astfel toţi ar deveni buni. Lucru absolut realizabil, zic, pentru că porunca evanghelică a iubirii este dată pentru toată lumea şi Dumnezeu nu a poruncit nimic imposibil. Iar dacă totuşi vedem că este mult rău în lume şi în jurul nostru, este semn că „s-a răcit dragostea la mulţi", pentru că în starea de răutate a fiecăruia este implicată lipsa de iubire a celorlalți” (Părintele Stăniloae).

(Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 86-88)

De la același autor

Ultimele din categorie