Este așa de frumos să te închini direct lui Dumnezeu! Este așa de apropiat! Atunci ești exact fiu al lui Dumnezeu!
Aici trebuie să ajungem totuși fiecare creștin, în afară de pravilă, la Rugăciunea inimii. Trebuie să prinzi un pic de curaj s-o spui. Pe urmă te obișnuiești s-o spui mereu. Apoi vezi că te ascultă Dumnezeu. Simți că te ascultă Dumnezeu.
Eu am o grămadă de pomelnice. Noaptea le pomenesc. Simt că-s primite. Simt. Când am pronunțat: „Doamne, mâine ăsta are un proces cu o soră. Eu nu știu care-i adevărul, care-i nedreptatea. Adu pace între ei și fă dreptate!”. Apoi las capul în jos și mă închin până la pământ.
– Și Dumnezeu hotărăște.
– Asta El hotărăște. Este așa de frumos să te închini direct lui Dumnezeu! Este așa de apropiat! Atunci ești exact fiu al lui Dumnezeu! Ești ca omul dezbrăcat în fața lui Dumnezeu.
– Gol de toate grijile lumii!
(Preotul Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinței. Evocări din trecut, Cartea Moldovei, Chișinău, 1995, pp. 91-92)

Despre Părintele Dimitrie Bejan
Părintele Dimitrie Bejan a fost unul dintre marii mărturisitori și supraviețuitori ai temnițelor comuniste. Din 1942 până în 1948 a trecut prin mai multe lagăre sovietice, iar după 1948 a fost închis în pușcăriile țării natale tocmai pentru că susținuse în fața bolșevicilor adevărul că Basarabia și Bucovina sunt pământ românesc. Eliberat abia în 1964, este urmărit și prigonit de comuniști până după 1990, timp în care rugăciunile și sfaturile sale au întărit pe o mulțime de preoți și credincioși care îl cercetau. În ziua de 21 septembrie 1995 trece la Domnul, lăsându-ne câteva dintre cele mai cutremurătoare mărturii ale perioadei comuniste.