Liniştea realizată prin credinţa în Dumnezeu

Dacă ajungi să fii liniştit, numai în condiţiile de liniştire să ştii că nu eşti liniştit.

Se spune în Pateric despre unul care s-a dus într-o mănăstire şi unii l-au chemat la masă şi s-a dus să mănânce şi el împreună cu obştea mănăstirii. Dar cineva de acolo a zis: „Cine l-a chemat pe acesta la masă? ia daţi-l afară!”. Şi l-au dat afară. Şi omul s-a dus. După aceea s-au gândit alţii: măi, nu-i frumos să-l scoţi pe om de la masă. Chemaţi-l iară. Şi s-au dus să-l cheme. Şi a venit omul şi a stat la masă. Şi l-au întrebat după aceea unii: „Ce-ai gândit tu în gândul tău când te-au dat afară şi te-ai dus şi te-au chemat înapoi şi ai venit? Altul ar fi zis: ce mă chemaţi acuma după ce m-aţi dat afară?”. Şi ştiţi ce a zis? A zis: „M-am gândit să fiu ca un câine pe care când îl alungi se duce şi când îl chemi se întoarce”. Şi m-a întrebat după aceea cineva: Părinte, dacă ar face cineva cu Dumneavoastră aşa, aşa aţi face? Apăi să ştiţi că n-am fost pus în împrejurări din acestea. Dar dacă într-adevăr am linişte în suflet şi linişte realizată prin credinţa în Dumnezeu, aşa ar trebui să fac. Iar dacă nu fac aşa, înseamnă că n-am ajuns încă la măsurile la care trebuie să fii biruitor prin credinţă.

Dacă ajungi să fii liniştit numai în condiţiile de liniştire să ştii că nu eşti liniştit.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 43)

De la același autor

Ultimele din categorie