Nu se poate să fii aproape de Dumnezeu fără a fi într-un fel luminat, chiar dacă nu-ți dai seama de luminile care vin de sus. Dar bucuria aceasta de a intui o valoare religioasă, bucuria care îți vine dintr-un cuvânt al Mântuitorului la care meditezi sau bucuria care-ți vine din conștiința că Dumnezeu e Tatăl nostru, că Dumnezeu ne iubește, că noi ne revărsăm iubirea față de Dumnezeu și Dumnezeu își revarsă iubirea față de noi, e o lumină. Când mă gândesc la cuvintele Psalmului 102: Pe cât sunt de sus cerurile deasupra pământului pe-atât de mare bunătatea lui Dumnezeu spre cei ce se tem de Dânsul. Cât de departe e răsăritul de apus, atât a depărtat El de la noi fărădelegile noastre. Cum miluiește un tată pe fiu, așa miluiește Domnul pe cei ce se tem de Dânsul.

E o bucurie și ai putea zice că se vede chiar o lumină pentru că lumina vine de la Dumnezeu, din cuvintele respective, iar bucuria din faptul că ai această lumină, adică știi că sunt niște realități nu numai niște cuvinte pe care le rostim fiindcă sunt puse în rânduiala noastră de slujbă, sunt niște realități pe care le intuim pentru viața noastră.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătățire sufletească, Editura Agaton, p. 57)