Mănăstirea este locul de înfrumusețare a sufletului

Fuga și lepădarea de păcate sunt condițiile de bază ale vieții creștinului îmbunătățit, călugăr sau mirean, condiția înfrumusețării sale sufletești.

Mănăstirile sunt locașuri sfinte, case de liniște și de înduhovnicire, sunt niște „guri de Rai”. Mănăstirea este locul în care Ortodoxia își păstrează întocmai comoara întregii sale tradiții de viață creștină, locul de înfrumusețare a sufletului. Dar peste toate aceste frumuseți, strălucește chipul bărbatului duhovnicesc în care se reoglindește însuși Chipul lui Hristos – „Frumusețea cea prea luminată”.

Frumusețea este un atribut al Dumnezeirii. Întreaga făptură ieșită din mâna Creatorului era la început „bună foarte” (Facerea 1, 31), iar omul plăsmuit după însuși Chipul lui Dumnezeu, le întrecea pe toate. Păcatul însă a întunecat chipul omului, precum și întreaga făptură.

Prin întruparea Sa, Mântuitorul a dat putință făpturii Sale să revină iarăși la frumusețea cea dintâi. Întreaga creștinătate este chemată să se împărtășească din această frumusețe, dar în chip deosebit viața monahală a fost binecuvântată cu acest dar al desăvârșirii. Ea are datoria de a purta în lume mesajul acestei frumuseți dumnezeiești, după cum spun Sfinții Părinți. „Viața monahală este chemată să arate, să mărturisească mereu lumii chipul vieții îmbunătățite prin trăirea în virtute”, spune Sfântul Vasile cel Mare, viață pe care credincioșii din lume mai greu o pot înfăptui. Iar Sfântul Teodor Studitul spune că „viața mănăstirească are chemarea de a se ruga neîncetat pentru înfrumusețarea făpturii”. Fuga și lepădarea de păcate sunt condițiile de bază ale vieții creștinului îmbunătățit, călugăr sau mirean, condiția înfrumusețării sale sufletești.

(Arhimandritul Serafim ManCrâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, pp. 105-106)

De la același autor

Ultimele din categorie