Materialismul – dușmanul fericirii omenești
Din lumea economică și financiară a trecut în filosofie, în arte, în literatură, în teatru și mai mult, în moravuri. A coborât valoarea creștinismului, a răsturnat scara valorilor și reduce totul la elementul personal și trupesc.
Este un lucru cunoscut deajuns, că bunurile materiale și viciile dezbină pe oameni, iar bunurile spirituale îi apropie, îi asociază și-i unesc. Din pricina aceasta, materialismul totdeauna a fost dușmanul fericirii omenești, și creștinismul, în principiile și în toate manifestările lui, l-a combătut și l-a osândit fără milă, ca pe o eroare plătită prea scump. Din nefericire însă, omul mai lesne se lasă ademenit de amăgirile bunurilor materiale, decât să asculte chemările spiritului.
Idealul și catehismul zilei este materialismul. Se manifestă pe toate drumurile: între conducători și conduși, între soț și soție, între părinți și copii. Din lumea economică și financiară a trecut în filosofie, în arte, în literatură, în teatru și mai mult, în moravuri. A coborât valoarea creștinismului, a răsturnat scara valorilor și reduce totul la elementul personal și trupesc. Nu mai conduce omul, ci animalul. Regimul brutalității, al urii și al nebuniei a înlocuit pe cel al legalității și al dragostei. Mulți prea mult iubind veacul de acum, au părăsit pe Dumnezeu și slujesc idolilor și plăcerilor vinovate. Încât, organismul nostru moral și social suferă de răni adânci și de dureri amare. Suntem bolnavi... Dar nu pe moarte. Mai există în noi, oamenii, forțe ascunse și energii harice, prin care să renaștem și să apucăm din nou calea spre idealul virtuților biblice.
(Preotul Ilarion V. Felea, Convertirea creștină, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1935, pg. 9)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro