„De vrei să te izbăvești de toate patimile, apucă-te de înfrânare, de dragoste și de rugăciune”, ne povățuiește Sfântul Talasie, în timp ce Sfântul Maxim Mărturisitorul vine cu detalii privitoare la legătura dintre patimi și virtuțile corespunzătoare acestora: „Sunt unele lucruri care opresc patimile din mișcarea lor și nu le lasă să sporească în creștere; și sunt altele care le împuținează și le duc spre micșorare. De pildă postul, osteneala și privegherea nu lasă pofta să crească; iar singurătatea, contemplația, rugăciunea și dragostea de Dumnezeu o împuținează și o sting cu totul. La fel se întâmplă și cu mânia. De pildă, îndelunga răbdare, nepomenirea răului și blândețea o opresc și nu o lasă să crească; iar iubirea, milostenia, bunătatea și iubirea de oameni o micșorează”. Sau: „Cel ce s-a lepădat cu adevărat de lucrurile lumii și slujește nefățarnic aproapelui prin iubire se slobozește degrabă de orice patimă și se face părtaș de iubirea și cunoștința dumnezeiască”.

Trezvia, respingerea gândurilor pătimașe și Rugăciunea lui Iisus alungă țesătura de ghimpi a provocărilor ispitelor, care nu se mai pot alipi de noi: „Dacă, prin urmare, mintea va fi atentă prin trezvie, prin împotrivire, și prin chemarea Domnului Iisus, va pune pe fugă nălucirea momelilor de la răsărirea lor, cele ce urmează din ele rămânând fără împlinire” (Sfântul Isihie Sinaitul). Drept aceea, „Dumnezeu a dat oamenilor două daruri prin care se pot mântui și izbăvi de toate patimile omului vechi: smerenia și ascultarea”.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 331)