Mintea fuge de la un obiect la altul. Cum am putea să o legăm? Cu nimic decât cu ajutorul simțului. Când în inimă este o oarecare simțire, atunci ea leagă și mintea de obiectul acelei simțiri. De aici rezultă următoarele: acela ce dorește să-și lege mintea de Dumnezeu în așa fel încât să-L vadă pe El necontenit, trebuie să-și reînvie simțământul față de Dumnezeu.

Dar cum rămâne cu rătăcirea gândurilor? Când va fi simțământul în inimă, atunci ele nu vor mai rătăci. Când robinetul e deschis, apa curge neîncetat, iar dacă-l închizi, apa se oprește; la fel și cu cugetele, tot curg și curg, iar de închizi robinetul atunci încetează. Această închidere a robinetului este trezirea simțământului sfânt în inimă și menținerea lui.

(Arhiepiscopul Antonie de Golânsk și Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei, Editura Bunavestire, Galați,  2003, p. 68)