Minunea din viața fiecăruia dintre noi

O, ce minunată schimbare se petrece şi azi în viaţa celor care se întâlnesc într-adevăr cu Mântuitorul şi cu lumina Lui!

În atâtea chipuri şi feluri ne iese lumina şi chemarea lui Hristos în calea vieţii noastre! Fiecare om are în viaţa lui o minune oarecare, o întâmplare grea când Domnul a vorbit cu el şi l-a chemat să se întoarcă din drumul răutăţilor. Un om din popor îmi spunea că el Îl cunoaşte pe Mântuitorul numai de când a fost odată greu bolnav. De atunci se ţine de El şi trăieşte o viaţă nouă cu El. O, ce minunată schimbare se petrece şi azi în viaţa celor care se întâlnesc într-adevăr cu Mântuitorul şi cu lumina Lui! Oameni prăpădiţi, pătimaşi, păcătoşi îşi schimbă cu totul viaţa când au ajuns să-L cunoască cu adevărat pe Mântuitorul şi lumina Lui.

(Preotul Iosif Trifa, Citiri și tâlcuiri din Biblie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2010, p. 33)

De la același autor

Ultimele din categorie